Fotbal   •   Liga 2   •   RAPID

Rapid a transfer un portar înainte de startul Ligii 2: „Istoria și suporterii clubului sunt cunoscute în întreaga lume”

Rapid l-a transferat pe Harrison Devenish-Meares

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 29 august 2020

Rapid l-a transferat pe portarul australian Harrison Devenish-Meares, în vârstă de 23 de ani.

Acesta s-a antrenat în ultima perioadă cu Rapid și a reușit să îi convingă pe alb-vișinii de valoarea sa, astfel că a semnat un contract valabil pe un an, cu posibilitate de prelungire pentru încă unul, anunță site-ul oficial al lui Rapid.

Harrison se va lupta pentru postul de titular cu ceilalți doi portari din lotul lui Adrian Iencsi: Virgil Drăghia (30 de ani) și Alexandru Tătaru (18).


Sunt încântat și recunoscător pentru oportunitatea de a juca pentru Rapid București, un club al cărei istorie și suporteri sunt cunoscute în întreaga lume. Mi-am mutat viața la 15.000 km pentru a juca la Rapid și sunt nerăbdător să dau tot ce pot pentru a aduce Rapidul în vârf, acolo unde îi este locul - Harrison Devenish-Meares, pentru fcrapid.ro

Al doilea australian din istoria Rapidului

Devenish-Meares a devenit astfel al doilea fotbalist australian care îmbracă tricoul Rapidului, după Ryan Griffiths, care a jucat în Giulești în sezonul 2006/2007.

Înainte de a ajunge la Rapid, Harrison a mai jucat în Australia și S.U.A., la Rockdale City, Northern Tigers FC, South Florida Bulls și GPS Portland Phoenix FC.


Harrison Devenish-Meares // foto: fcrapid.ro

Alte știri din Liga 2:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.