Fotbal   •   Liga 1   •   Statistică pentru pariori

FCSB - Viitorul: echipa lui Becali are 18 victorii în 25 de meciuri cu oaspeții de azi

Articol de Dan Bâra   —  duminică, 30 august 2020

Orice pariu pe întâlnirile dintre FCSB și Viitorul este unul riscant, cel puțin dacă lucrurile sunt privite printr-o perspectivă strict sportivă. Din finalul sezonului 2012-13, atunci când s-a disputat celebrul meci suspect prin care constănțenii s-au impus cu 5-2 la București, salvându-se de la retrogradare, și până în prezent, au existat destul de multe partide care au provocat controverse. 

Ceea ce este cert e că, după acel 5-2, FCSB a câștigat următoarele 11 meciuri directe. Apoi, în playoff-ul sezonului 2016-17, în care Viitorul a câștigat campionatul, constănțenii au reușit o victorie și o remiză contra echipei lui Gigi Becali. Ulterior, s-au mai disputat alte 10 partide, dintre care 6 au revenit ros-albaștrilor, iar două, Viitorului. 

În ultima ediție de campionat, FCSB și Viitorul s-au întâlnit doar în sezonul regulat, iar elevii lui Hagi nu au luat niciun punct. 

Noul sezon a început cu o victorie pentru roș-albaștri, care s-au impus cu 3-0 la Giurgiu, contra Astrei. Apoi, aceștia au repetat rezultatul și în primul tur din preliminariile Europa League, contra armenilor de la Shirak. În ciuda scorurilor categorice, impresia lăsată de elevii lui Toni Petrea nu a fost foarte convingătoare. Jucătorii FCSB-ului evoluează ceva mai legat decât o făceau în sezonul trecut și par mai disciplinați în teren, însă limitele lor sunt evidente, mai ales din punct de vedere tactic. Dar, atât timp cât nu vor întâlni adversari care să știe să profite, rezultatele favorabile s-ar putea să se adune, pentru că echipa și-a îmbunătățit pregătirea fizică, iar jocul colectiv e destul de eficient în defensivă. 


De partea cealaltă, Viitorul a început cu o remiză, 1-1 cu UTA, pe teren propriu. Elevii lui Ruben Barrera au totuși experiență în Liga 1 și, în ciuda schimbărilor din ultima vreme, ar putea spera ca în acest sezon să prindă playoff-ul. Statistica ne arată că formația constănțeană a marcat în 4 din ultimele 6 deplasări pe terenul celor de la FCSB. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.