Gheorghe Mihali (54 de ani), antrenor secund la Dinamo în timpul mandatului lui Adrian Mihalcea, a făcut o serie de dezvăluiri importante la emisiunea GSP Live din această dimineață.
Fost component al „Generației de Aur” și fost campion cu Dinamo, Gică Mihali a mărturisit că se simte nedreptățit pentru modul în care el și „principalul” Adrian Mihalcea au fost îndepărtați de la Dinamo.
- Gică Mihali a relatat și unul dintre episoadele care au zdruncinat echipa pe durata play-out-ului. Comoționat în timpul unui antrenament, Diego Fabbrini a ales să plece de la Săftica, acesta evoluând apoi la nici 24 de ore distanță în meciul cu Poli Iași.
- Ulterior, conducerea i-a reproșat lui Adi Mihalcea că l-a schimbat pe Fabbrini în partida respectivă.
„Parcă noi nici n-am existat acolo. Nu uitat că noi am lucrat în condiții mult mai dificile decât ce s-a întâmplat după ce am plecat noi. S-au întâmplat lucruri inacceptabile acolo! Începuserăm să facem puncte, dar apoi am fost schimbați. Am fost înlocuiți pentru schimbările făcute în meciul cu Poli Iași (n.r - 1-1).
Înțeleg de la Adi Mihalcea că decizia plecării i-a aparținut lui Bălănescu, după ce a vorbit cu finanțatorul (n.r - Negoiță). El știa tot pentru că era investiția dânsului” - Gică Mihali
Diego Fabbrini a plecat acasă după ce s-a lovit la cap la un antrenament. S-a trezit apoi la ora 1 și a spus că poate să joace. Am avut și eu comoții, am primit coate, mi s-a spart capul, dar eu n-am plecat acasă. Cu acordul conducerii, Fabbrini a plecat acasă! Am primit reproșuri că de ce l-am scos pe Fabbrini și l-am băgat pe Șerban.
S-au întâmplat și altele. Ne-am antrenat perfect trei săptămâni, apoi s-a oprit toată lumea pentru că s-a îmbolnăvit magazionerul. Mă deranjează unele chestii. Mă deranjează când aud că e întrebat Mulțescu ce a găsit la Săftica. Domnilor, la Săftica nu erau urși, tigri și lei. Erau aceiași jucători”, a declarat Gică Mihali, la GSP Live.
Gică Mihali
Context: Fabbrini a plecat după ce a suferit comoție
Fabbrini a plecat după ce a suferit comoțieLa ultimul antrenament înainte de meciul cu Poli Iași, mijlocașul italian a recepționat în plină figură o mingea șutată de un adversar. A fost făcut KO, a primit îngrijiri medicale, iar diagnosticul a fost de comoție. I s-au recomandat investigații medicale suplimentare, mai ales că fusese vorba depre o lovitură la cap, însă Fabbrini a luat o decizie uluitoare.
I-a anunțat pe cei din staff-ul tehnic, dar și medical că va pleca să se trateze singur.El și-a motivat gestul prin faptul că dispune de o asigurare privată, în care are incluse foarte multe facilități. El a părăsit cantonamentul de la Săftica, iar după ce a revenit a susținut că poate evolua din primul minut. A fost folosit ca titular, însă evoluția lui a fost una ștearsă.La pauză, în vestiar, Fabbrini s-a plâns de amețeli și de dureri de cap! I-a transmis acest lucru și lui Mihalcea, care s-a văzut nevoit să-l scoată la doar câteva minute după reluarea reprizei secunde.
{{text}}