International   •   Campionate   •   UNITED

Adio, Real Madrid! Manchester United îl ia pe Van de Beek. Ajax poate primi 45 de milioane de euro

Donny van de Beek, foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Scorpie   —  luni, 31 august 2020

Donny van de Beek, mijlocașul olandez de 23 de ani curtat de Real Madrid și de Tottenham, ajunge în Premier și va semna un contract până în 2025 cu echipa lui Solskjær. 

Încă un jucător al lui Ajax pleacă și nu numai Chelsea transferă din Premier de la „lăncieri". Man. United a finalizat negocierile pentru Donny van de Beek, cotidianul De Telegraaf anunțând suma pe care englezii o vor plăti: 45 de miloane de euro, cu tot cu bonusuri de performanță. 

Mijlocașul olandez de 23 de ani ar urma să semneze în cursul săptămânii contractul până în 2025 care îi va garanta un salariu sensibil mai mare decât avea la Amsterdam, 1,75 milioane de euro pe sezon.

  • Cotat la 44 de milioane € pe transfermarkt.de, Donny van de Beek e produs al Academiei lui Ajax;

Van de Beek, menajat cu Eintracht 

Curtat de Real Madrid și, mai recent, de Tottenham, Van de Beek n-a mai fost folosit sâmbătă de antrenorul Erik ten Hag în ultimul amical cu Eintracht și el speră să devină oficial jucătorul lui Ole Gunnar Solskjær până să se prezinte la lot pentru meciurile din Nations League, cu Polonia și cu Italia. 

United s-a interesat prima oară de Donny în iunie, însă pierderile de 130 de milioane € ale clubului de pe Old Trafford, din cauza pandemiei, au amânat discuțiile până după Final 8 din EL. Este al doilea fotbalist cedat de Ajax în luna august, după mutarea lui Răzvan Marin la Cagliari.

10 goluriși 11 assisturi are Van de Beek în 37 de meciuri pentru Ajax în ultimul sezon. În total, a reușit 66 de goluri și 55 de pase decisive în 256 de partide


Citește și alte știri despre Ajax:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.