US OPEN 2020. În absența Simonei Halep, România va fi reprezentată la New York de Irina Begu, Sorana Cîrstea, Patricia Țig și Mihaela Buzărnescu.
Pe tabloul masculin al US Open nu avem niciun reprezentant, în schimb la feminin sunt prezente patru "tricolore", fără Simona Halep însă, numărul 2 mondial anunțându-și decizia fermă de a nu călători anul acesta la New York.
Irina Begu, locul 70 WTA, este cea care intră prima în competiție, azi, în meciul al doilea de pe Terenul 17, în jurul orei 19:30. O va avea adversară în runda inaugurală pe Petra Kvitova, favorita 6, ocupantă a poziției 12 în lume. Cehoaica are 4-0 în întâlnirile directe. Begu a ajuns de trei ori în turul secund la New York, 2012, 2014 și 2018.
Revenire pe scenă mare
Sorții au fost duri și cu Mihaela Buzărnescu, care a ales US Open ca turneu de revenire după operația la umăr suferită în decembrie trecut. Românca în vârstă de 32 de ani, locul 122 WTA, va juca împotriva americancei Sloane Stephens, cap de serie 26 și campioana din 2017 de la New York. Va fi prima lor confruntare în concursul în care Miki a jucat pentru prima dată pe un tablou major, în 2017.
Sorana Cîrstea, numărul 77 mondial, va da ochi pentru a patra oară cu Christina McHale, cea care are 2-1 în întâlnirile directe. Românca a atins anul trecut turul 3 la Flushing Meadows, egalându-și cea mai bună performanță, reușită în 2009.
Patricia Țig revine la US Open pentru prima dată din 2016, când a avut unica ei apariție pe tabloul newyorkez. Numărul 86 WTA se va duela cu nipona Kurumi Nara, 142 WTA, care a câștigat ambele meciuri precedente dintre cele două, la Indian Wells și Tokyo 2016
- Mihaela Buzărnescu, Sorana Cîrstea și Patricia Țig vor evolua în cea de-a doua zi de competiție, la ore ce vor fi anunțate ulterior
Doi și la dublu
Pe tablourile reduse anul acesta la 32 de poziții se află Horia Tecău, alături de partenerul său, Jean-Julien Rojer, cei doi fiind campionii din 2017 de la New York. Plasați în partea superioară a grilei, îi vor întâlni în prima rundă pe salvadorianul Marcelo Arevalo și britanicul Jonny O’Mara, pregătindu-se de o posibilă înfruntare cu favoriții unu, columbienii Cabal și Farah, în turul secund.
Raluca Olaru va juca împreună cu spaniola Sara Sorribes Tormo, ele înfruntând duetul Andrea Klepac-Lucie Hradecka (Slo/Ceh) în startul turneului.
{{text}}