Cornel Dinu (72 de ani), simbolul lui Dinamo, a comentat debutul lui Cosmin Contra (44) pe banca echipei, în înfrângerea cu Chindia Târgoviște (scor 0-1).
„Mister” i-a taxat pe conducătorii lui Dinamo, vechi și noi, precum și pe fotbaliștii echipei, pe care îi consideră nedemni de a purta tricourile alb-roșii.
„Contra, săracul, a fost aruncat în această situație. El avea o situație clară în Spania. A fost o grupare așa-zis dinamovisto-politică transilvană care a presat și a găsit acești patroni. El a vrut să facă bine, a făcut această legătură. Melero Marin era altceva. Când a fost Melero Marin la Getafe, Cosmin era jucător acolo. Era și Craioveanu acolo. Apoi apare acest offshore, «CortaZero», «Scurtul zero» în traducere directă.
A avut un discurs mai mult decât ciudat, poate nu s-a tradus. Habla español (n.r. „Vorbește spaniolă”), dar nu tot timpul. Nu era discursul unui om de fotbal. Amănuntele esențiale scapă în continuare.
Cosmin a intrat într-o situație foarte grea. De multe ori, timpul vindecării e egal cu cel al îmbolnăvirii. El preia echipa după 3 ani dezastruoși, cu achiziții înfiorătoare făcute de Bălănescu, Iorga, Antonio. Acum, dacă îl lași singur pe Cosmin, care știe fotbal, se duce undeva în colțul vestiarului și își dă două palme la ce jucători s-au adus. Acest lot n-are nimic în comun cu tradiția lui Dinamo. Dinamo nu a mai fost condusă de dinamoviști, nu mai are spiritul de respect al jocului și al spectatorilor, de ambiție extraordinară”, a declarat Dinu la TV Telekom Sport.
În prima repriză, Dinamo nu a contat
- Cornel Dinu
Chindia - Dinamo 1-0
- A marcat: Florea 45+2
- Click AICI pentru statistici
- VIDEO cu cele mai importante faze ale meciului
{{text}}