Pe 1 septembrie 1978, sub semnătura "Patriarhului" Ioan Chirilă, ziarul "Sportul" publica un interviu excepțional cu Viorel Mateianu. Un interviu cu totul și cu totul special, mai ales ținând cont de contextul acelor vremuri.
Mateianu abia promovase cu FC Baia Mare în Divizia A, însă visa la o participare europeană. Mateianu ajunsese la formația maramureșeană după ce fusese refuzat de toată "crema" fotbalul românesc, însă visa la reformarea modului în care fotbalul era gândit și jucat. Mateianu avea la dispoziție niște iluștri anonimi, însă lansa niște principii de joc din care avea să se inspire și Mircea Lucescu.
La 42 de ani distanță, Gazeta a ales să-l publice integral.
"PREA DE MULTE ORI AM RISCAT APĂRÂNDU-NE"
- Ce ai de gând, Viorel Mateianu?
- Am de gând ca FC Baia Mare să joace într-o cupă europeană.
- Nu ți se pare cam temerar acest proiect?
- Deloc. Aud mereu că nu putem, că n-avem materia primă necesară. Acest laitmotiv ar putea să ne convingă că așa și este. Ca să fiu sincer, temeritatea acestui gând mărturisit nu face decât să ne mobilizeze. În fotbalul nostru, poate de prea multe ori am riscat apărându-ne, pentru ca să nu încercăm să atacăm fără teamă.
- Ce ai făcut la Baia Mare?
- Am intrat în "clubul refuzaților", pentru că asta suntem noi, de fapt. Mă gândesc la Ariciu, la Borz, la Condruc, la Pamfil, la Rozsnyai și mă gândesc la mine. Am fost refuzați și asta a dat foarte mult curaj unei echipe care e 90% din județ.
"SUNT PRODUSUL NECAZURILOR FOTBALULUI NOSTRU"
- Ce este FC Baia Mare?
- O echipă care învață să joace fotbal, într-un moment când multe dintre echipele noastre nu-și dau seama că e necesar acest lucru, ele depinzând prea mult de forma internaționalului A sau de eclipsa internaționalului B.
- Ai jucat un timp în străinătate. Ce ai învățat acolo?
- Nu mare lucru. Ca antrenor, dacă-mi permiteți, sunt produsul necazurilor fotbalului nostru și al unei obsesii de tinerețe. Pe vremea în care evoluam la Universitatea Cluj, mă visam, pe teren, un jucător-antrenor, fără să mă manifest ca atare. Cred că unul dintre cele mai frumoase jocurie ale mele ca antrenor nemărturisit a fost CCA - U Cluj 2-2, într-o nocturnă pe stadionul Republicii.
"REFUZ ABSTRACȚIUNILE, EVIT MONOTONIA"
- Se spune că ai un mod special de a-ți conduce echipa?
- Nu e nimic special în asta. Dar refuz abstracțiunile. Pentru că un fotbalist nu suportă abstracțiunile. Există antrenori care spun: eu sunt opera bătrânului antrenor X sau Y. Aparent e o formă de respect, dar în fond e un trist mod de a perpetua niște adevăruri vechi. Un antrenor trebuie să fie produsul propriilor sale conflicte. Fără îndoială că e nevoie de o pregătire generală, așa cum și un inginer are nevoie de o facultate. Un antrenor însă, mai mult decât un inginer, trebuie să admită că, uneori, în producție, nu mai întâlnești nimic din ceea ce ai învățat pentru că viața curge repede.
- Cum lucrezi cu echipa?
- Lucrez mult. Caut să evit stereotipurile și monotonia. Azi dimineață (nr. joi, cu câteva ore înainte de meciul cu Dinamo), am făcut un antrenament de o oră. Înaintea jocului am renunțat la încălzire. O să spuneți că e o aberație. Dar ceva îmi spunea că echipa vrea altceva. Dacă te iei numai după carte, n-ai făcut mare lucru. Iată, de pildă, s-a vorbit mult, și uneori cam bombastic, despre necesitatea pregătirii fizice. Din păcate, asta se interpretează uneori ca o modă. Eu o integrez, pe nesimțite, în toate antrenamentele, refuzând ideea de campanie. FC Baia Mare a fost prima în clasamentul probelor fizice. Extremul dreapta Sepi a reușit 11,2 la a treia sută. Per total, blocul echipei a mers 2,15 pe 800, ceea ce cronometrorul n-a crezut prima oară, dar a trebuit să recunoască a doua oară.
CE E "MOMEALA MICĂ"
- Cum lucrezi tactic?
- Cu lucruri mici. Lucrurile mari nu-mi inspiră încredere. Ele țin mai mult de referate. Avem nenumărate lucruri mici învățate. "Momeala mică", "momeala mare", "paralelogramul", "șarpele" și încă o mie.
- Nu vreau să fiu indiscret, e un secret tactic, dar aș vrea să știu, de pildă, ce înseamnă "momeala mică".
- Nu fac din nimic un secret. E un lucru foarte mărunt, dar colosal de important. Când portarul echipei adverse degajează cu mâna spre fundașul stânga, de pildă, îi cer extremului meu dreapta să stea la pândă, dar nu oricum, ci "ascuns", la vreo 15 metri. În clipa în care mingea a pornit din mâna portarului, extremul meu pornește ca la atletism pentru a-i jena fundașului preluarea. În aceeași clipă, vârful meu se aruncă la presing la portar pentru a împiedica reprimirea. Fundașul se simte încolțit și pierde deseori mingea. Am marcat nenumărate goluri din această situație simplă, aparent lipsită de importanță.
"ENERGIILE SUNT STIMULATE ATACÂND"
- Ai învățat echipa să paseze. Cum?
- Fac multe antrenamente fără adversar. Mingea trebuie să circule conform unei idei. Fotbalul trebuie învățat, din punct de vedere tactic, de la o, i ă oi. Chiar și o vedetă trebuie să pornească de aici. Apoi, totul e o chestiune de disciplină. "Așa cum ne-am înțeles, băieți!". În joc, dacă Borz nu combină cu Sepi cum am desenat noi în jocul fără adversar, înseamnă că ne înșală.
- Ți s-au reproșat, și eu ți-am reproșat, unele riscuri în apărare.
- Nu v-ați săturat să tot riscăm apărându-ne? Cred că singurul mijloc de a stimula energiile din campionatul nostru este de a ataca, chiar cu riscuri. Cea mai bună apărare e în treimea adversarului. Fotbalul a fost creat pentru a se pune la încercare elanul ofensiv al tinereții. Așa gândesc copiii. Și așa e bine.
"ANTRENORII TREBUIE SĂ GÂNDEASCĂ ȘI SĂ CREEZE"
- Care-i principala obligație a unui antrenor?
- Să gândească și să creeze. Iată, de pildă, federația a fixat 5 puncte de bază. Jocul cu libero, marcajul, circulația etc, etc. N-am nimic împotriva lor. Dar dacă nu creezi, în jurul lor, e ca și cum ai primit... nimic. Ca să fiu sincer, cunosc doar doi libero sută la sută în istoria fotbalului: Picchi și Weber. A ține să joci neapărat ca ei înseamnă a copia, adică a nu face nimic. În jocul stoperilor, sunt partizanul suplinirilor reciproce. În Argentina, Oscar și Amaral s-au suplinit reciproc și au făcut cea mai bună apărare din lume. Al doilea exemplu: circulația. Perfect de acord. Dar ce fel de circulație? Dacă tu, antrenor, nu creezi, s-ar putea să crezi că circulația pe zebră, a pietonilor, e cea mai bună și în fotbal.
- Ce e fotbalul, Viorele?
- Fotbalul e un joc de atac, în care 1+1=3. Dacă 1+1=2, atunci înseamnă că echipa ta nu are antrenor. Trebuie să muncim cu capul. Avem jucători foarte receptivi. Când echipele joacă prost, suntem de vină noi, antrenorii, și nu alții...
CV Viorel Mateianu
- născut la Lipănești, Prahova, pe 1 iunie 1938
- a început să joace fotbal la echipa schelei petrolifere Ochiuri din Dâmbovița, apoi la Petrolistul Boldești
- în 1954 a mers în tabăra națională de juniori de la Bistrița, un fel de centru național de tineret, de unde a fost recrutat de Progresul, la care a jucat până în 1957
- a jucat pe urmă la U Cluj (1958-1962), un an la Steaua ('62-'63), apoi la Progresul ('63-'70)
- a plecat în 1973 la TUS Wannsee, în Berlinul Occidental, o formație din liga secundă. În Berlin a absolvit și un curs de antrenori
- în toamna lui 1973 a fost numit "principal" la Progresul, pe care după 3 ani a promovat-o în Diviza A. În sezonul următor a fost demis
- în toamna lui '76 a trecut la FC Baia Mare, aflată în "B". A preluat echipa de pe locul 16 și a urcat-o până pe 2. În ediția '77-'78, a câștigat seria și a promovat
- după două locuri 4 în Divizia A cu maramureșenii, a mai antrenat: Petrolul Ploiești, Progresul Brăila, Danubiana București, FC Bihor Oradea, Drobeta Turnu Severin
- în 1988, când era la FC Bihor, a suferit un accident vascular, iar la scurt timp a încetat să mai antreneze. A decedat pe 25 noiembrie 1997
{{text}}