Fotbal   •   Liga 1   •   CRAIOVA

Marea problemă a Craiovei, semnalată de Cristiano Bergodi, confirmată și de reacțiile jucătorilor: Nistor a văzut alt meci, Vătăjelu se ceartă cu fanii

Articol de Aurelian Botezatu   —  marţi, 01 septembrie 2020

Antrenorul Craiovei, Cristiano Bergodi, a dezvăluit marea problemă a oltenilor în acest debut de sezon: „Atitudinea”. Iar Nistor și Vătăjelu o confirmă.

Craiova a dres cât de cât busuiocul cu Astra (2-0). Însă gustul amar al debutului tremurat de sezon rămâne. Cicâldău a dat vina pe vacanța prea scurtă. Iar cu trimitere la dezastrul de la Tbilisi, echivalent cu ieșirea din Europa încă din primul tur preliminar, Dan Nistor a vorbit despre „un simplu accident". Doar antrenorul Cristiano Bergodi a pus degetul pe rană: „N-am avut atitudine". 

Problema e că unii jucători n-au înțeles nici astăzi despre ce e vorba. Deși astralii i-au dominat copios duminică, în primele 20 de minute, tocmai „veteranul" Nistor a remarcat la final că „în prima repriză i-am demolat, nu-și găseau locul pe teren. În partea a doua ne-am mai relaxat și de aceea nu s-a mai marcat". 

Iar Bogdan Vătăjelu s-a luat „de guler", pe Instagram, cu fanii care-l criticau pentru rușinea din Georgia. „Lasă-i să vorbească, noi mergem mai departe", le-a replicat fostul căpitan al Craiovei, sub o fotografie din meciul cu giurgiuvenii lui Bogdan Andone. 


Singurul "cu atitudine" a rămas președintele Sorin Cârțu. De rușine, după Tbilisi, fostul mare jucător al "Craiovei Maxima" nu le-a răspuns reporterilor la telefon câteva zile: „Pur și simplu, n-aș fi știut ce să spun".

1a fost nota primită de Vătăjelu în Gazetă, pentru evoluția de la Tbilisi. Cu Astra și cu Sepsi a luat 5

3a fost calificativul lui Nistor, în Gazetă, la 1-2 cu Lokomotive Tbilisi. A luat 5 cu Sepsi și 7 la 2-0 cu Astra

Toată lumea: «Craiova în sus, Craiova în jos». Ar trebui să nu se mai umfle în pene că vezi domnule, îți aprind unii 3 artificii în fața autocarului, tu cânți, dai din mâini, și că «suntem cei mai frumoși, mirosim cel mai bine, conducem cele mai frumoase mașini și avem cele mai frumoase femei». Nu e așa, trebuie să te trezești la realitate și să înțelegi că fotbalul te pedepsește.

- Marius Șumudică, antrenor Gaziantep, după 1-2 la Tbilisi


Îl respect pe Bergodi, nu vreau să fac analiza echipei lui, numai că au fost câțiva jucători care ar fi trebuit să aibă o atitudine mult mai pozitivă. 

- Ilie Stan, fost antrenor FCSB, după 1-2 cu Lokomotiv Tbilisi

Citește și alte știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.