Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

UPDATE Isma Lopez, prezentat oficial de Dinamo » Portretul fotbalistului convins de Cosmin Contra să vină în România

+41 Foto
Isma Lopez (dreapta) nu a mai acceptat să continue la Tenerife după ce a pierdut echipa din cauza unor probleme de sănătate și va veni să semneze cu Dinamo

Articol de Eduard Apostol   —  marți, 01 septembrie 2020

Isma Lopez, 30 de ani, nu a mai acceptat să continue la Tenerife după ce a pierdut echipa din cauza unor probleme de sănătate. Fotbalistul a fost deja prezentat oficial de Dinamo!

UPDATE, ora 18:00: Ismael Lopez, prezentat de Dinamo

„OFICIAL. Ismael Lopez Blanco la Dinamo București



FC Dinamo București și Club Deportivo Tenerife au ajuns la acord pentru transferul fotbalistului spaniol Ismael Lopez Blanco la clubul din Ștefan cel Mare.

Ismael Lopez Blanco urmează să sosească la București pentru a efectua testele medicale și pentru a semna contractul cu clubul nostru, a anunțat directorul sportiv Rufo Collado pentru www.fcdinamo.ro”



Comunicat oficial Dinamo

ȘTIREA INIȚIALĂ


„Isma Lopez ajunge în noaptea de marți spre miercuri la București. Este un fotbalist care ne va ajuta mult", a declarat Cosmin Contra înainte și după eșecul cu Chindia (0-1), confirmând informațiile oferite de Gazeta Sporturilor încă de sâmbătă seară. Fundașul stânga de 30 de ani s-a înțeles cu Dinamo asupra unui contract pe două sezoane, cu un salariu de 15.000 de euro în prima stagiune, însă cu tot cu bonusuri poate ajunge la 25.000 de euro dacă roș-albii vor fi pe podium.

Doar 3 meciuri în 2020 pentru Isma Lopez

În ultima ediție, a adunat doar 10 prezențe la Tenerife, în liga secundă, de care s-a despărțit în weekend. În luna ianuarie a avut apendicită acută, din această cauză a pierdut echipa.

A ajuns să strângă doar 3 prezențe pe teren în 2020, în total numai 115 minute! În alte 7 meciuri a fost pe bancă, în alte 10 în afara lotului. „Fotbalul este un spectacol, nu vreau să fiu într-un rol secundar, îmi place să demonstrez că pot fi distribuit în rolurile principale" este crezul lui Isma Lopez.


Transferul lui Carlos Pomares la Tenerife, plus posibilitatea ca Álex Múñoz să joace în acea bandă l-au determinat să accepte propunerea lui Contra și Cortacero.

Isma Lopez, campion la U17

Jucătorul cu origini basce a fost considerat o speranță a fotbalului iberic în urmă cu mai bine de un deceniu, când strălucea la turneele finale ale selecționatelor Under 17 și Under 19. Ismael a fost campion european cu naționala U17 a țării sale, unul dintre cei mai buni fotbaliști ai acelui turneu!

Viitorul „câine roșu" a început sportul de la 5 ani, la San Agustín, jucând împotriva copiilor cu un an, doi, mai mari ca el. Tatăl său l-a dus ulterior la Osasuna, el fiind din Pamplona. După alți 5 ani a ajuns la Athletic Bilbao, unde a încheiat junioratul.

2 goluriși 3 assist-uri are Isma Lopez în 66 de meciuri adunate în LaLiga

95 de meciuria strâns fotbalistul lateral în liga secundă iberică, punctând de 8 ori și oferind 11 pase decisive

475 de mii de euroeste cota bascului, conform transfermarkt

5 idei despre caracterul lui Isma Lopez

  • Gazeta Sporturilor i-a compus portretul din informațiile furnizate de jucător și de jurnaliștii spanioli.
  • „Sunt un fotbalist foarte luptător, care nu renunță la nicio minge, nu suport să pierd balonul, să greșesc. Aș putea spune că sunt foarte ambițios"
  • „Nu mă axez doar pe jocul defensiv sau pe cel ofensiv. Un jucător de bandă trebuie să se simtă confortabil cu ideea de a participa la ambele faze"
  • „Mi-au plăcut întotdeauna Rivaldo și Luís Enrique. Am fost fanul lor când eram mic. Pentru început, visul meu a fost să joc pentru Athletic Bilbao, nu visam la Barcelona și la Real Madrid"
  • „Când eram adolescent, stăteam cu părinții într-o reședință la Bilbao, pusă la dispoziție de către club. Ieșeam doar să-mi cumpăr haine și la film, în timpul liber. În rest, școală și fotbal. Un autobuz mă ducea la curs, apoi un altul mă lua de acolo și mă ducea la antrenamente după-amiaza, apoi un altul acasă"
  • „Nu-mi permiteam să am timp liber, nimic în timpul săptămânii, doar ce mai vorbeam un pic noaptea cu prietenii din Pamplona pe messenger. La fel și când ajunsesem la naționala U17 sau U19”

Doar portar n-a jucat!

„Este un jucător ambițios, care creează mult pericol în fața porții. Fără nicio îndoială, un atacant care va trebui urmărit îndeaproape", au scris jurnaliștii spanioli despre Isma Lopez, în momentul în care strălucea la naționala U17 a Spaniei. Ulterior, anii au trecut, iar fotbalistul a ajuns să se afirme ca fundaș stânga. Deși poate evolua fără probleme și mijlocaș, și aripă stânga. A jucat și în dreapta ca mijlocaș, dar și în centrul liniei mediane. Totodată, ocazional, și-a adus aminte de începuturi, fiind folosit ca al doilea atacant!

FOTO Cele mai tari imagini din meciul Chindia - Dinamo 1-0

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.