CS Universitatea Craiova negociază pentru David Lazar (29 de ani), portarul Astrei, convocat în premieră în echipa națională. Craiova e interesată și de Mihai Răduț, mijlocașul ofensiv al giurgiuvenilor.
Stilul spectaculos și riscant al lui Mirko Pigliacelli i-a cam săturat pe craioveni, ei s-au apucat să caute un înlocuitor pentru portarul italian. Universitatea negociază pentru David Lazar, goalkeeperul în vârstă de 29 de ani al Astrei.
Lazar, cel mai bun portar din sezonul trecut conform monitorizării InStat, e sub contract cu giurgiuvenii, deci nu se poate transfera liber. Clubul lui Ioan Niculae speră să obțină măcar 500.000 de euro de pe urma afacerii. Și Pigliacelli a tot avut oferte, Universitatea a evitat până acum să-l lase să se întoarcă în Italia.
David Lazar a fost convocat în premieră la echipa naționalăCraiova vrea să transfere de la Astra
Oltenii au tratat recent și pentru achiziționarea lui Mihai Răduț, 30 de ani, tot de la Astra. Mijlocaș ofensiv, el a bifat 28 de meciuri și 3 goluri în sezonul trecut. În urmă cu un deceniu era cotat ca unul dintre tinerii cei mai talentați din campionat și ajungea la FCSB de la Internațional Curtea de Argeș, în schimbul a 800.000 de euro.
Răduț avea să dezamăgească, nu a confirmat potențialul cu care era creditat, motiv pentru care a cunoscut un regres cariera lui. La Astra și-a revenit, a redevenit un om important în campionat. La Craiova însă, el nu ar avea loc ca titular, ar constitui o soluție de rezervă pentru Nistor și pentru Cicâldău, mijlocașii ofensivi din formația lui Cristiano Bergodi.
54 de meciuria bifat Lazar la Astra în trei sezoane. În stagiunea trecută, el pornise ca rezervă a bulgarului Kitanov, apoi evoluțiile bune l-au propulsat ca titular
{{text}}