Alexander Gonzalez (27 de ani), ultima achiziție a „câinilor”, este un jucător de bandă cu apetit ofensiv, recomandat de ediții în care a fost om de bază la echipele din Elveția sau din liga secundă spaniolă
Transferul cu numărul 5 al "câinilor" este un jucător din Venezuela, Alexander David Gonzalez, al doilea din această țară care îmbracă tricoul alb-roșu după Gualberto Campos în 2008/2009.
Totodată, este primul și singurul, momentan, fundaș dreapta din lotul lui Cosmin Contra. Giani Crețu, care a jucat în startul sezonului, este o improvizație, cum a fost și Deian Sorescu, pe finalul ediției precedente, iar Radu Zamfir e necopt, adus de la juniori. Gonzalez este interesant.
- În afara selecțiilor de la naționala țării sale, în ultimii 9 ani, jucătorul care a evoluat la nivel important în Elveția, dar și în liga secundă spaniolă, este un fotbalist polivalent. Fundaș, mijlocaș și extremă dreapta, mijlocaș central și jucător de bandă stângă, la nevoie.
- A adunat 32 de meciuri în ediția precedentă la Mirandes (locul 11), marea surpriză a Copei del Rey, acolo unde a ajuns până în semifinalele competiției, unde a cedat în fața celor de la Real Sociedad. Actualul dinamovist a fost om de bază în meciurile cu Murcia, Celta Vigo, Sevilla și Villarreal, scoase spectaculos din competiție de Mirandes. Iar Gonzalez chiar a impresionat.
- Este un fotbalist care urcă foarte sus în faza de atac, contribuind pe la echipele pe la care a trecut nu doar cu assist-uri, dar și cu goluri. Excepție a făcut ultima stagiune, când n-a reușit să marcheze deloc în 32 de meciuri pentru Mirandes.
- Peste tot pe unde a jucat în ultimele sezoane, a fost om de bază, având peste 25 de meciuri jucate pe stagiune.
- Se cunoaște din LaLiga 2 cu Isma Lopez, cu care va fi coechipier la Dinamo, până acum fiind doar adversar cu bascul ce tocmai a semnat și el cu Dinamo
325.000 de euroeste cota sud-americanului pe transfermarkt
48 de selecțiia adunat la naționala țării sale, venezueleanul marcând și un gol
{{text}}