Nationala

ROMÂNIA - IRLANDA DE NORD. FOTO + VIDEO » Mirel Rădoi, declarații tari la conferință: „Mă așteptam ca jucătorii să fie mai deschiși” + nemulțumiri înaintea debutului

+15 Foto
Mirel Rădoi (39 de ani), selecționerul României, a susținut o conferința de presă înaintea meciului cu Irlanda de Nord, primul pentru el pe banca naționalei de seniori. La conferință a participat și căpitanul Vlad Chiricheș (30 de ani, fundaș central).

Articol de Raed Krishan (foto)  —  joi, 03 septembrie 2020

Mirel Rădoi (39 de ani), selecționerul României, a susținut o conferința de presă înaintea meciului cu Irlanda de Nord, primul pentru el pe banca naționalei de seniori. La conferință a participat și căpitanul Vlad Chiricheș (30 de ani, fundaș central).

  • România - Irlanda de Nord, primul meci din Liga Națiunilor pentru „tricolori”, se joacă vineri, 4 septembrie, de la ora 21:45. Partida poate fi urmărită în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe ProTV.

Cele mai interesante declarații ale lui Mirel Rădoi:

Meciurile cu Irlanda de Nord și Austria sunt foarte importante. Nu le folosim doar pentru a pregăti meciul cu Islanda. Sper ca băieții mâine seară să pună în aplicare cât mai multe dintre ideile pe care le-am lucrat cu ei.

Nu o să fie o echipă de început cu extreme, doar atât vă pot spune despre primul „11”. 

Gazonul nu este unul așa cum ne așteptam, din păcate.

Am primit mai multe mesaje de încurajare decât m-aș fi așteptat. Oamenii sunt alături de noi.

Cu Dennis Man și Crețu de la FCSB au fost decizii de ultim moment privind convocările, gândindu-mă la experiența lor, tactica noastră pentru aceste meciuri.

E posibil să-l vedem pe Camora în următoarele meciuri. Situația lui nu era clară pentru aceste meciuri și nu am vrut să riscăm.

Mă așteptam ca jucătorii să fie mult mai deschiși. Dar și pentru ei e o situație delicată. Încercăm să ne limităm la prezent, nu la trecutul dintre noi.

Nu vor fi jucători care se vor abate de la principiile echipei naționale. Dacă nu le aplică, prima dată, îi vom face atenți, a doua oară, vor trece lângă noi pe bancă, iar a treia oara, probabil nu vor mai fi convocați.

Suntem într-o mare dilemă. E foarte greu să spunem că avem un prim „11” în minte clar. Înaintea antrenamentelor, aveam o anumită idee. Acum, ne-au pus în dificultate. Alegerea va fi foarte grea pentru noi, dar asta ne dorim.

Cele mai interesante declarații ale lui Vlad Chiricheș:

Sunt foarte fericit că am revenit la națională. A fost o perioadă lungă de inactivitate, dar acum sunt bine din punct de vedere fizic. Sunt cu capul limpede, nu mă gândesc la ce-a fost înainte. Vreau să ajut cât pot eu de mult echipa națională și sper să reușesc acest lucru.

Nu vreau să mă hazardez și să spun despre un antrenor că este preferatul meu.

Urmează meciuri foarte importante. Am început o nouă etapă cu Mirel și sperăm să avem rezultate bune care să ne ajute și din punct de vedere mental pentru barajul împotriva Islandei.

Să fiu căpitan nu a fost o alegere a jucătorilor. Antrenorul ia decizia asta, iar el e în măsura să decidă căpitanul echipei.

Nu e treaba mea să comentez ce convocări face selecționerul. Trebuie să aleagă cei mai buni jucători, aceasta e datoria lui.

Rădoi debutează vineri ca selecționer al naționalei mari împotriva unei echipe cotate de site-ul transfermarkt cu ultima șansă în grupa de Liga Națiunilor. O formație care a schimbat și ea recent selecționerul, Ian Baraclough fiind numit in iunie, direct de la naționala U21, la fel ca tehnicianul nostru. Cei doi s-au și întâlnit în actualele preliminarii CE U21, unde Mirel a luat 4 puncte (3-0 acasă, 0-0 în deplasare).

Lotul României pentru meciurile cu Irlanda de Nord și Austria din Liga Națiunilor

  • Portari: Ciprian Tătărușanu (Lyon, 67/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0), David Lazar (Astra, 0/0)
  • Fundași: Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 9/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo, 57/0), Alin Toșca (Gaziantep FK, 18/0), Dragoș Grigore (Ludogorets, 37/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 0/0), Sergiu Hanca (KS Cracovia, 4/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 13/0), Florin Ștefan (Sepsi OSK, 1/0)
  • Mijlocași: Alexandru Crețu (NK Maribor, 0/0), Dan Nistor (Universitatea Craiova, 3/0), Alexandru Maxim (Gaziantep FK, 37/3), Nicolae Stanciu (Slavia Praga, 37/10), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 6/0), Ianis Hagi (Rangers, 10/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 23/4)
  • Atacanți: Gabriel Iancu (FC Viitorul, 0/0), Florinel Coman (FCSB, 3/0), Denis Alibec (Astra, 10/1), George Pușcaș (Reading, 14/6), Sergiu Buș (FCSB, 0/0)

Programul naționalei în această toamnă

Data MeciCompetiție
4 septembrieRomânia - Irlanda de Nord Liga Națiunilor
7 septembrieAustria - RomâniaLiga Națiunilor
8 octombrieIslanda - Româniabaraj Euro
11 octombrie Norvegia - RomâniaLiga Națiunilor
14 octombrie România - AustriaLiga Națiunilor
12 noiembrie Bulgaria/Ungaria - Româniabaraj Euro (dacă batem Islanda)
15 noiembrie România - NorvegiaLiga Națiunilor
18 noiembrie Irlanda de Nord - RomâniaLiga Națiunilor

VIDEO Match Preview România - Irlanda de Nord

Citește mai multe știri despre meciul România - Irlanda de Nord:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.