Stefanos Tsitsipas (22 de ani, 6 ATP), favoritul 4 de la US Open, a părăsit competiția în turul III, după un meci de un dramatism aparte contra lui Borna Coric (23 de ani, 32 ATP). Croatul s-a impus în cinci seturi, scor 6-7 (4), 6-4, 4-6, 7-5, 7-6 (4).
Cea mai mare surpriză înregistrată până acum pe tabloul masculin de la Flushing Meadows s-a înregistrat în urma unui adevărat thriller! Considerat unul dintre jucătorii care ar fi putut să-i pună probleme lui Novak Djokovic în calea spre trofeu, grecul Stefanos Tsitsipas a clacat inexplicabil în meciul cu Borna Coric, deși a condus cu 2-1 la seturi și 5-1 în setul 4.
În setul patru, Tsitsipas era cu un pas în optimile de finală. Conducea cu un liniștitor 5-1, la adăpostul a două break-uri. A urmat o desfășurare uluitoare a scorului. Pe rând, elenul a ratat toate cele șase mingi de set pe care și le procurase. A condus inclusiv cu 5-4 și 40-0 pe propriul serviciu, dar Coric a revenit incredibil și a câștigat setul cu 7-5.
Borna Coric l-a eliminat pe Tsitsipas!
Setul decisiv, unul în care Tsitsipas a avut din nou break în față, s-a decis în tie-break. Croatul Coric a fost jucătorul care a gestionat mai bine presiunea și s-a calificat în turul următor, obținând una dintre cele mai importante victorii ale carierei.
În optimi, Coric se va duela cu australianul Jordan Thompson (26 de ani, 63 ATP).
{{text}}