Elveția - Germania, partidă din grupa a patra a Diviziei A din Liga Națiunilor, se dispută în această seară, de la ora 21:45. Din aceeași grupă mai fac parte Spania și Ucraina.
În prima etapă, nemții au remizat pe teren propriu cu Spania, 1-1, îar Ucraina a învins Elveția, scor 2-1. Elvețienii au disputat semifinalele primei ediții din Nations Cup, pierzând în fața câștigătoarei trofeului, Portugalia și, de asemenea, au obținut calificarea la Campionatul European, câștigând grupa preliminară din care au mai făcut parte Danemarca, Irlanda, Georgia și Gibraltar.
Surprinzător, Germania nu a câștigat niciun meci până acum în Liga Națiunilor. În ediția precedentă a adunat doar două puncte în cele patru partide din grupă, iar în actualul sezon al competiției a debutat cu o remiză. Totuși, este de înțeles faptul că anumite formații nu dau o importanță prea mare întrecerii, dat fiind faptul că nu este una de prestigiu. Nu mai departe de vineri, selecționerul Franței, Didier Deschamps, declara că va folosi meciurile din Nations Cup pentru a testa anumite scheme tactice în perspectiva Campionatului European de anul viitor.
Nemții nu vor putea conta în această seară pe Kai Havertz, învoit de Federație pentru a-și finaliza detaliile transferului la Chelsea. De asemenea, selecționerul Joachim Low a decis să menajeze fotbaliștii de la Bayern și Leipzig în partidele cu Spania și Elveția, lăsându-i acasă pe Kimmich, Leon Goretzka, Manuel Neuer, Serge Gnabry, Klostermann și Halstenberg.
Pont: 2, cota 1.91 la Betano
{{text}}