Tenis

Martina Navratilova, cea mai dură reacție după descalificarea lui Djokovic de la US Open: „A ales să fugă, nu a avut curaj!”

Novak Djokovic (33 de ani, 1 ATP) e criticat de Martina Navratilova (63 de ani), pentru modul în care a gestionat momentul dificil de la US Open 2020.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 08 September 2020

Novak Djokovic (33 de ani, 1 ATP) e criticat de Martina Navratilova (63 de ani), pentru modul în care a gestionat momentul dificil de la US Open 2020.

  • CONTEXT: În meciul din optimile US Open, disputat contra lui Pablo Carreno Busta, la scorul de 6-5 în favoarea ibericului, Novak Djokovic a aruncat nervos o minge spre linia de fund, frustrat că Busta a reușit să-i facă break. Mingea a lovit în gât unul dintre arbitrii de linie, iar oficialii au luat decizia de a-l descalifica. Arbitra lovită de minge a căzut la pământ și nu a mai putut respira timp de câteva secunde. 

Novak Djokovic nu s-a prezentat la conferința de presă de după descalificare, asumându-și o amendă importantă. Martina Navratilova crede că a fost un gest de lașitate. 

Djokovic, criticat de Navratilova

„În regulă, a făcut o greșeală, a avut o clipă de rătăcire. A avut însă timp să se gândească apoi la asta, dar a ales să fugă! Nu a avut curajul să vină în fața presei și să vorbească despre acel moment. A cerut scuze fără să ceară, de fapt, scuze. 

Pentru mine, a fost ca și când te-ai despărți de o fată prin intermediul unui email. Astfel de lucruri se spun în față. Sunt sigură că i-a părut rău pentru ce a făcut, dar ar fi trebuit să stea și să discute cu jurnaliștii”, a declarat Martina Navratilova, conform Eurosport. 

18 Grand Slam-uriare Martina Navratilova la simplu. În total, cu dublu și dublu-mixt, are 59 de Grand Slam-uri

Citește și alte știri despre Novak Djokovic:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.