Alexander Zverev se va duela vineri cu Pablo Carenno Busta pentru un loc în finala de la New York, germanul fiind iritat după victoria sa din „sferturi” de părerea Martinei Navratilova
Germanul în vârstă de 23 de ani s-a calificat marți noaptea în a doua semifinală de Mare Șlem a carierei, după ce l-a învins pe Borna Coric cu 1-6, 7-6 (5), 7-6 (1), 6-3. Văzut ca unul dintre viitoarele staruri ale tenisului masculin, Zverev, cu trofee Masters în palmares, a avut mereu probleme în turneele de Grand Slam. Astfel, prima sa semifinală a venit abia la începutul anului, la Australian Open.
Duel între semifinaliști
Calificarea în cea de-a doua, la New York, a venit cu niște critici la pachet, Martina Navratilova fiind nemulțumită de felul în care a arătat partida, spunând despre evoluția lui Zverev că a fost la așteptare, că doar a pus mingea în joc, vânând greșeala adversarului. „Poate ar trebui să se uite la rezultatele din întâlnirile directe cu jucătorii mari, că îl conduc pe Roger în întâlnirile directe, că l-am învins pe Novak de mai multe ori în meciuri importante”, a spus Zverev.
„Sunt în semifinale și câteodată e mai important să găsești calea spre victorie când nu joci bine decât atunci când totul merge. Totuși e o campioană de Mare Șlem, e respectată, dar opinia ei în momentul de față nu contează pentru mine"- Alexander Zverev
Al șaptelea jucător al lumii îl va înfrunta în penultimul act pe Pablo Carenno Busta, 29 de ani și 27 ATP, care a trecut în „sferturi" de Denis Shapovalov cu 3-6, 7-6 (5), 7-6 (4), 0-6, 6-3. Spaniolul se afla de asemenea la a doua semifinală a carierei, după cea din 2017, reușită tot la New York. Cel care se va impune va simți în premieră cum e să joci într-o finală de Grand Slam.
„Tot ce s-a întâmplat cu Novak ne-a șocat pe toți, iar pentru noi, jucătorii tineri, e o oportunitate imensă, dar trebuie să fim cu capul doar la partea noastră, să ne concentrăm doar pe ce avem noi de făcut" -Alexander Zverev
„E o situație diferită, vom avea un nou campion de Mare Șlem, asta e sigur. Nu știm cine va fi, dar sunt mulți care-și doresc acest trofeu"-Alexander Zverev
20 de turnee de Mare Șlema jucat în cariera sa Alexander Zverev
{{text}}