Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

I-a pierit complet cheful de fotbal! Adrian Petre, cel mai slab de la FCSB la testele fizice

Adrian Petre (roșu), FCSB

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu   —  miercuri, 09 septembrie 2020

Adrian Petre (22 de ani) are cariera în pericol dacă nu reușește să plece de la FCSB. Atacantul a fost cel mai slab din lot în antrenamentele pe care Petrea și Neubert le-au condus în perioada aceasta de întrerupere a campionatului cauzată de partidele internaționale.

Situația în care a ajuns Adrian Petre îl afectează mai mult decât se vede. Nu mai e folosit în meciurile oficiale, dar atacantul nu se mai descurcă nici în antrenamente. Anton Petrea și Thomas Neubert au profitat de întreruperea campionatului ca să organizeze antrenamente pentru ameliorarea pregătirii fizice, un plan pe care l-au avut toate formațiile din campionat în perioada aceasta de pauză.

Nimeni nu se afla în punctul maxim al condiției fizice, din moment ce vara aceasta nu a mai conținut un presezon clasic, în care fotbaliștii să se fi antrenat normal pentru startul sezonului.


Dacă nu aleargă, altceva nu are

Antrenamentele și testele fizice pe care le-au comandat Petrea și Neubert au fost monitorizate și staff-ul a analizat după aceea parametrii pe care i-au înregistrat jucătorii. Cel mai slab din lot a fost Adrian Petre! Randamentul lui dezastruos e surprinzător, fiindcă internaționalul de tineret e un jucător ale cărui prestații erau bazate tocmai pe calitățile fizice. El nu e „un Budescu”, capabil să mascheze lipsa efortului cu execuții grozave, cu gesturi tehnice ieșite din comun.

Scăderea formei lui Petre apare și în contextul dificil în care se află atacantul. El știe că, oricât de bine s-ar antrena, nu va putea să mai joace la FCSB, fiindcă patronul nu-l mai vrea nici în echipă, nici în vestiar. Adi mai are contract cu roș-albaștrii doar pentru că agentul lui încă nu a găsit un club dispus să achite 300.000 de euro și să-l ia.

Nu a mai jucat din iulie, dintr-o victorie a FCSB-ului cu Gaz Metan, 1-0. Atunci a prins pe teren numai o repriză. Acum îi este cu mult mai greu să își mai facă loc printre titulari. Și din cauza randamentului slab din antrenamente, și din cauza concurenței cu atacanți pe care Becali îi simpatizează, așa cum sunt Sergiu Buș și Buziuc.


5 goluria marcat Petre în 15 selecții la naționala de tineret. Acum a rămas în afara lotului, Mutu l-a evitat din cauza „șomajului” în care se află Adrian la club

8 meciuri și un gola înregistrat Adrian Petre la FCSB de când a fost cumpărat de la Esbjerg cu 500.000 de euro. Nu a prins niciodată o partidă întreagă, în fiecare joc a fost schimbat pe parcurs sau introdus pe teren din postura de rezervă

Tănase a fost printre remarcați

Opus lui Adrian Petre i-a fost Florin Tănase, ca rezultate obținute la testele fizice. Căpitanul nu a fost convocat la echipa națională, însă dezamăgirea aceasta nu i-a afectat performanțele, el s-a numărat printre cei mai buni fotbaliști de la FCSB în testele pe care le-a efectuat staff-ul în zilele trecute. 

Tănase, spre deosebire de Petre, e un om de bază în echipă și e motivat să prindă un transfer într-un alt campionat. Ajuns la 25 de ani, el a recunoscut de curând: „Nu mă așteptam să joc tot în România la vârsta aceasta, credeam că aveam să plec mai devreme. Dar asta e situația, încă mai am timp pentru un transfer”.

FC Voluntari - FCSB, match preview: tot ce trebuie să știi despre duelul din etapa #3

Mai multe știri despre FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.