Aurelio De Laurentiis, președintele lui Napoli, s-a infectat cu COVID-19 și n-ar fi asimptomatic. Un alt membru al conducerii lui Napoli ar fi bolnav, astfel că tot lotul lui Gattuso riscă să intre în carantină.
După Massimo Cellino (Brescia) pe finalul sezonului trecut, alt președinte din Serie A s-a infectat cu noul coronavirus. Napoli a anunțat, dimineață, că Aurelio De Laurentiis a ieșit pozitiv la ultimul test. Și nu ar fi asimptomatic, în plus și încă un membru al familiei ar fi bolnav.
Problema este că patronul deținătoarei Cupei Italiei, 71 de ani, a suferit recent de o formă severă de pneumonie. El a participat ieri și la un Consiliu al Ligii, iar la întâlnirea cu jurnaliștii, de-afară, nu a purtat mască! Nu se simțea bine de mai multe zile, dar dăduse vina pe o indigestie din cauza fructelor de mare
Anulează Napoli amicalele?
Și nu doar AdL ar fi luat COVID-19. Un alt oficial din conducerea clubului ar fi avut rezultat pozitiv și a intrat în contact cu zeci de persoane în stagiul de la Castel di Sangro. Nu sunt, deocamdată, probleme cu jucătorii lui Rino Gattuso (toți negativi), dar Gazzetta dello Sport e sceptică și scrie că s-ar putea ca echipa să intre în izolare și să renunțe la amicalul de mâine cu Pescara, pe San Paolo. Rămâne de văzut ceea ce se întâmplă cu testul cu Sporting de duminică, la Lisabona.
Alarma s-a dat imediat în rândul celor care au participat la Consiliul Ligii. Claudio Lotito, președintele lui Lazio, s-a dus la testare, iar doi conducători ai Fiorentinei au mers de bună voie în izolare. După ce s-a aflat că și Jacqueline, nevasta lui De Laurentiis, are febră și este infectată cu COVID-19.
{{text}}