Presa britanică a aflat cu cine au petrecut Mason Greenwood și Phil Foden, starurile în devenire ale naționalei Angliei, după victoria cu Islanda din Liga Națiunilor, scor 1-0.
Potrivit The Sun, un manechin islandez candidat la Miss Univers, Nadia Sif Lindal Gunnarsdottir, 20 de ani, și o verișoară de 19, Lara Clausen, s-au infiltrat în hotelul în care se aflau jucătorii naționalei „Albionului”, petrecând o seară incendiară alături de „rivalii” Phil Foden (Manchester City) și Greenwood (Manchester United).
După ce cazul a devenit public - cei doi fotbaliști ratând partida cu Danemarca - Lara Clausen s-a hotărât să facă dezvăluiri în presă despre idila avută cu cei doi fotbaliști. Ea a mărturisit că Foden (20 de ani) nu i-a menționat niciodată că are are un copil de doar doi ani alături de Rebecca Cooke, iubita lui.
„Evident că îmi pare foarte rău pentru situația iscată. Nu am realizat câtă atenție va primi toată aceată situație și unde se va ajunge. Îmi pare rău pentru acești băieți și pentru familiile lor și toți cei implicați. Nu știam că Phil are iubită sau copil. Nu a menționat, iar eu nu am căutat asta pe internet înainte să ajung la hotel”, a afirmat ea, potrivit sursei citate.”
- Sursă foto: instagram.com/laura_clasen/
Lara Clausen: „Facem greșeli stupide”
„A fost o noapte frumoasă, ne-am cunoscut mai bine și chiar sunt băieți foarte, foarte buni. Nici nu știam că joacă la Manchester, nu-mi place și nu mă uit la fotbal", a povestit Nadia, care a spus că nu a vrut să provoace un scandal și n-a postat poze și filmulețe din cameră. "Toți suntem tineri și naivi, și facem greșeli stupide. Ne-au tratat ca niște adevărați gentlemeni", a confirmat și Lara. Poliția i-a amendat cu 1.500 de euro pe jucători și aceștia și-au cerut public scuze lui Southgate.
{{text}}