Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

EXCLUSIV Feblețea lui Contra are șanse mari să fie titular cu Botoșani: „E copia lui Budescu!"

Cătălin Măgureanu, 20 de ani, este un tânăr de mare viitor al lui Dinamo București. Pe lângă suita de spanioli aduși în acest mercato, Cosmin Contra a ținut neapărat să-i ofere garanții fotbalistului că este în planurile sale de viitor.

Articol de Eduard Apostol   —  vineri, 11 septembrie 2020

Cătălin Măgureanu, 20 de ani, este un tânăr de mare viitor al lui Dinamo București. Pe lângă suita de spanioli aduși în acest mercato, Cosmin Contra a ținut neapărat să-i ofere garanții fotbalistului că este în planurile sale de viitor.

Astfel, Rufo Collado, directorul sportiv al roș-albilor, s-a deplasat special la Săftica, ieri, pentru a semna prelungirea angajamentului mijlocașului central pe încă 4 ani. Măgureanu are șanse uriașe să fie în primul 11 diseară, cu Botoșaniul, prima sa partidă ca titular în Liga 1, după ce-a debutat etapa trecută, 14 minute cu Chindia.

Adus de la rivali

Puștiul a fost adus de la FCSB, dar și-a definitivat junioratul în Ștefan cel Mare. Unul dintre oamenii care s-au ocupat de aproape de cariera lui este Gabi Răduță, fostul manager al Academiei din Ștefan cel Mare. 


„A fost la Steaua, apoi a venit la Dinamo în urmă cu 7 ani, dar pașii și instruirea le-a făcut aici, acolo a fost doar pornirea. Am insistat ca el să fie promovat și la echipa a doua, când era Florentin Petre antrenor, văzând în el potențial mare", și-a început povestirea Gabi Răduță.

Măgureanu, în centrul imaginii

Mulțescu, apoi Contra

La un moment, sătul să vadă cum nu i se dau șanse, iar condițiile de antrenament de la juniori sunt precare, cu toate că formațiile de copii ale "câinilor" au ajuns mereu în fazele importante ale campionatelor naționale, Măgureanu a fost tentat să părăsească Dinamo


Răduță l-a direcționat către Dunărea Călărași, apoi către Afumați, liniștindu-l și sfătuindu-l să aștepte, să nu se grăbească. Șansa i-a surâs când roș-albii l-au numit antrenor pe Gigi Mulțescu. 

„Marii conducători de la Dinamo uitaseră de el. Sunt aceiași ce spuneau că nu o să ajungă nimic de capul lui și n-are rost să pierdem vremea cu el, cu alți puști foarte talentați. I-am spus domnului Mulțescu de Măgureanu, de Giani Crețu, de Alin Lazăr. Dânsul a dat verde să-i readucem acasă. Și va fi de bun augur pentru Dinamo. Văd că și Cosmin Contra e încântat de el, mă bucur. Păcat, până acum, nu l-a băgat nimeni în seamă", a comentat Răduță.

Napoli plătea 80.000 de euro pe el

"E copie Budescu! Și la fizic, și la calități. E un copil bun, educat, va ajunge mare fotbalist. Targetul meu a fost să-l aducem la nivel superior. Meritul e și al lui, și-al tatălui lui. A prins trenul vieții, acum, să dea Dumnezeu să rămână în el și să urce pas cu pas în carieră. Să nu se ia după specialiștii de la club, care n-au încredere în copiii crescuți la academie. Să creadă în el și în oamenii ce-i vor binele cu adevărat, în Contra, în cei din staff-ul tehnic", a subliniat fostul manager pentru GSP.RO. 

Soarta putea să-l ducă pe Cătălin în Serie A. La Napoli! A confirmat Răduță: "Da, a fost monitorizat de către napoletani. Ofereau 80.000 de euro pentru el. Nu a vrut el să plece, de fapt, nu l-au lăsat părinții să plece, au zis că e prea mic. Prin 2016, 2017 se întâmpla. Părinților le era frică să nu se piardă la o vârstă fragedă, la un club uriaș".

2.000 de leiera salariul lui Măgureanu la Dinamo, până la prelungirea contractului, ieri

Sunt mulți copii buni la Dinamo, foarte buni. Ce-nseamă viața?! Dacă nu vorbeam cu domnul Mulțescu, el și alți copii, probabil, că nu mai erau acum la club și se pierdeau undeva, pe drum. Măgureanu e unul dintre pariurile mele, veți vedea că va ajunge sus de tot!

- Gabriel Răduță

Citește și alte știri despre Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.