Impresarul Florin Manea, fost director sportiv la Rapid, continuă războiul cu Victor Angelescu, unul dintre finanțatorii clubului alb-vișiniu.
Într-un mesaj postat pe contul său de Facbook, Florin Manea l-a numit mincinos și l-a jignit pe șeful giuleștenilor, după ce acesta a declarat că Facundo Mallo, fostul fundaș al Rapidului, și-a primit toți banii.
„Mi-am dat seama că am vorbit degeaba. Domnul Angelescu este un mincinos patologic! Că nu îmi mai răspunde după ce l-am acuzat, îl cred. Nu ai cum să combați adevărul. Începe să îmi fie frică că ne ducem de râpă cu așa patroni. Sper să mă înșel. Atacul meu a fost o apărare pentru că el m-a atacat.
Nu vreau decât să mențin adevărul și să nu las loc de interpretări. Tot ce am spus a fost purul adevăr și am dovezi scrise. Este ultima oară când îi pronunț numele. Îmi face silă să vorbesc de oameni fără coloană vertebrală. Îl asigur că eu îmi văd de treaba mea, oricum fără îndrumarea sa”, a fost mesajul lui Florin Manea.
Vreau să spun că nu avem niciun euro datorie la Mallo. Faptul că i-am transmis lui Mallo să părăsească casa este adevărat. Ce ar fi vrut domnul Florin Manea să facem? Mallo nu mai este jucătorul nostru de o lună şi jumătate. Domnul Florin voia ca Rapid să mai plătească chirie la o casă pentru un jucător care nu îi aparține?
-Victor Angelescu, pentru Prosport
{{text}}