Mircea Lucescu și Dinamo Kiev au ratat șansa de a obține a doua victorie din prima ligă din Ucraina, remizând în etapa a doua cu Desna, 0-0, pe teren propriu.
După 4-1 în prima etapă, cu Olimpik Donețk, Dinamo Kiev nu a putut câștiga meciul cu Desna, echipă care venea după o victorie cu Zorya, 3-1, și care câștigase ultimele două partide cu Dinamo Kiev, chiar și recentul amical, scor 4-1.
În prima repriză, oaspeții au avut o organizare mai bună în primele 40 de minute, iar până la pauză Dinamo Kiev a trimis mingea de două ori în bară, prin De Pena și Kedziora. În repriza a doua, Dinamo Kiev a fost dezorganizată în atac și nu a putut deschide scorul, notează presa din Ucraina.
Astfel, echipa lui Mircea Lucescu are 4 puncte în primele două etape și poate pierde primul loc în clasament.
{{text}}