Candidat la funcția de șef al FRV, fostul mare voleibalist Dan Gîrleanu îl atacă pe Gheorghe Vișan. ”El e guru: nu-i cânți în strună, ești înlăturat”, spune medaliatul cu bronz de la Moscova 1980
Dan Gîrleanu are 66 de ani și a făcut parte din, probabil, cea mai bună generație a voleiului românesc. A fost în echipa care, la Moscova 1980, câștiga bronzul olimpic, singura medalie pentru România. Candidează pentru a treia oară la conducerea federației, scopul său fiind acela de a "scoate voleiul de sub dictatura lui Vișan". Alegerile FR Volei sunt programate să aibă loc pe 30 septembrie, pe lângă Gîrleanu anunțându-și candidatura actualul președinte, Gheorghe Vișan, și Adin Cojocaru, actualul vicepreședinte.
- Ce vă face să candidați pentru a treia oară la șefia FRV?
- Sper să fie cu noroc acum! Da, am candidat în 2012, când m-am întors din Statele Unite, în 2016 și vreau, din nou, acum. Motivul și determinarea mea sunt legate de experiența pe care o am, pe plan internațional și pe plan intern. Doresc să readuc voleiul acolo unde a fost, să dezvolt voleiul. Noi suntem un popor foarte talentat, nu numai în volei. Îmi doresc să-mi ajungem la nivelul anilor '80, când reprezentam ceva în volei. Știu că nu e ușor, dar cred că înconjurându-mă de un colectiv dedicat sportului, cu un proiect viabil, putem să schimbăm fața voleiului.
- Cum găsiți voleiul românesc azi? Și ce nu vă place în voleiul românesc?
- Sunt niște lucruri pe care le putem face și altele pe care nu le putem face. Ne depășește infrastructura și asta nu depinde de noi. Dar să dezvoltăm numărul de practicanți din volei putem! Și este condiția esențială. În 1970 aveam 30.000 de sportivi legitimați la volei, acum abia mai sunt în jur de 2.000. Este îngrozitor, mă gândesc la antrenori, la selecții. Vorbim aici de 2.000 și la băieți și la fete, cumulat! La nivelul băieților este cumplit. La nivelul cadeților avem vreo 250 de legitimați.
- Aveți vreo situație ca un termen de comparație cu alte țări?
- Da, uite, luăm Olanda. Are 150.000 de sportivi legitimați, o țară mai mică. Nu vorbesc de Italia, cu 900.000! Ce putem face? Este foarte greu să înveți volei, să iei un copil cu ABC-ul voleiului. Una este să iei copii la 14-15 ani, care sunt consolidați fizic, și alta e să iei copii de la 8-9 ani. După un an de zile vezi îmbunătățiri în ceea ce privește voleiul. Trebuie să introducem voleiul la clasele 1-4. Există deprinderi motrice de bază, depinderi motrice fundamentale ale jocului de volei. Baschetul are minibaschet, handbalul are, la fel, campionate de minihandbal, fotbalul. Haideți să facem și noi babyvolei, minivolei! Lucrurile astea trebuie fundamentate pe ceea ce învață ei la clasele primare. M-am ridicat în Adunarea Generală în 2017 și am spus să introducem aceste lucruri. Este cea mai maleabilă vârstă, la 8-10 ani ei pot învăța foarte ușor mișcările. Atenția mea este îndreptată spre copii. Dacă nu atragem copiii, pierdem generații după generații.
- Cum atrageți copiii la volei?
- Se poate crește numărul prin cluburi private. În proiectul meu vreau să ajutăm aceste cluburi. Logistic măcar. Să le scutim de taxe, să le lași câțiva ani să legitimeze gratis, fără a plăti federației. Pe urmă să fie cluburi-satelit pe lângă cluburile mari. Copilul să știe că are unde merge la seniori. Să avem modele în față. A doua chestie, Primăriile să accepte proiecte pentru dezvoltarea mai multor Centre de copii și juniori, pentru asta trebuie să ne zbatem.
”Sunt oameni care sunt specializați, voiajori care votează la cerere. Arbitri și observatori care apoi își primesc drepturile prin delegări la meciuri. Acești oameni sunt complici”
- O să vină domnul Vișan și o să spună că, în ultimul timp, a calificat naționalele de seniori la Europene, la juniori am avut echipa feminină pe locul 5 în Europa, pe 6 în lume. Rezultate bune. Ce i-ați spune?
- Calificări la Europene... După 24 de ani la băieți ne-am calificat, dar asta pentru că sistemul Confederației Europene s-a schimbat! La fete ne-am mai calificat și am venit pe locul 15 sau 16. Acum ne calificăm din 48 de echipe, 24. Popularizăm sportul. Pe termen lung noi vom fi tributari greșelilor din acești ani. În regulamentul FRV, putem băga sportivi străini nelimitat.
- Sunt președinte de club de volei și vă întreb. Am o sârboaică valoroasă care îmi cere 2.000 de euro pe lună sau o româncă mai puțin valoroasă care cere 3.000 de euro pe lună doar că e la echipa națională! Ce alegeți?
- Este corect. Da, sacrific trei-patru ani rezultatele, cresc acești copii, pentru că avem unele generații foarte frumoase. Pe plan intern limităm numărul de străini, iar cluburile pot folosi câți străini vor în cupele europene. Dar în competițiile interne să joace trei români! Ăsta e rolul federației, să ajute echipa națională.
- Olanda, ați adus aminte de Olanda. Cum fac ei, că nu au campionat puternic și toată lumea joacă în străinătate?
- Este vorba de mentalitate și de educație. Acolo încep voleiul la 6-7 ani. Au cinci niveluri la minivolei. Toți vor să facă sport, mișcare. Eu am fost plecat în SUA câțiva ani și, acolo, primul lucru pe care-l întrebai pe un copil era ce sport face? Aici în România, câți copii fac sport? A face sport e parte din educație, e vorba de sănătate! Noi nu am înțeles încă treaba asta.
- Când s-a propus să fiți declarat persona non grata în voleiul românesc?
- Cred că la o Adunare Generală în 2018. Eu am fost mereu un critic atent, dar fără a depăși limitele. Am semnalat neregulile. Am postat atunci niște lucruri critice la adresa federației. Aceste lucruri s-au printat, s-au distribuit membrilor la Adunarea Generală. Și s-au trezit unii că am defăimat federația. Am spus că e vorba de incompetență, că suntem impostori pentru că nu avem un program după care să lucrăm, și atunci oamenii au zis că sunt critic.
- S-au dezvăluit tot felul de nereguli la FRV. Una dintre ele e legată de acele delegații în alb cu care arbitri și observatori apropiați federației votează pentru diferite cluburi din țară. În condițiile astea credeți că aveți vreo șansă?
- Eu am studiat la gimnastică și la atletism, e stipulat clar că delegații nu pot vota în niciun fel. Trebuie să vină la alegeri angajatul clubului. Nu votez eu din București pentru Satu Mare! Nu pot să am de la Arad 6 voturi și împart acele voturi oamenilor mei de la Asociația Municipală că știu că mă votează. Sunt liste afișate, în 2016, la alegeri. Sunt oameni care sunt specializați, voiajori care votează la cerere. Arbitri și observatori care apoi își primesc drepturile prin delegări la meciuri. Acești oameni sunt complici. Britanicul George Orwell spunea că "Un popor care alege politicieni corupți, impostori, hoți și trădători nu este victimă, ci complice". Așa e și în volei.
- E dictatură în voleiul românesc?
- Categoric, da! Cel care nu respectă direcția unui singur om este marginalizat, ostracizat, înlăturat, și nu numai ca persoană, ci și anturajul lui, ca grup!
- Le e frică oamenilor să se ridice?
- Da. Au fost situații în care o mică scăpare a unui antrenor, că a ridicat sticla de apă spre un arbitru, a dus la suspendarea lui, i se ia dreptul la muncă pe luni de zile. Sunt exemple. Zoran Terzici era antrenor cu Serbia, campion european, a avut o altercație cu un arbitru. A fost amendat, suspendat. Un profesor de la Constanța, un om pasionat de volei, a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că într-o Adunare Generală a atras atenția unei persoane că face lobby președintelui federației. Este o dictatură! Vișan prin Comisia de Disciplină, pe care o conduce, dă exemple.
- Domnul Vișan a spus de atâtea ori că are în conturile federației câteva sute de mii de euro pentru că a gestionat foarte bine situația.
- Problemele financiare nu le cunosc prea bine, pentru că nu am acces la hârtii. Dar știu foarte bine că federația de baschet are un sediu al ei, federația de atletism la fel, rugbyul... O federație care se respectă trebuie să aibă o casă. Domnul Vișan se ocupă de un statut făcut varză și studiază îndeaproape greșelile subordonaților lui.
- Ce șanse vă acordați?
- Am un program solid, sănătos, împărțit în trei segmente. Primul ar fi pe schimbarea statutului, imperios necesară, al doilea - accent pe copii și juniori și al treilea - legat de performanță. Sunt lucruri pe care să le așez pe un făgaș solid, sănătos, ca peste 10 ani să apară și performanța.
- Aveți o echipă?
- Alături de mine sunt mai mulți tineri, din provincie în mare parte. Împreună cu ei vrem să urmăm un program bine stabilit. Sper ca MTS să controleze bine situația, să nu voteze profesorii de matematică sau șoferii de pe la cluburi! Dacă vor veni antrenori, conducători de volei, am șanse. Voleiul e făcut de sportivi, profesori și antrenori. Arbitrii și observatorii sunt auxiliari.
- Domnul Adin Cojocaru candidează și el. Lui ce șanse îi acordați?
- După părerea mea, domnul Cojocaru a fost parte în decăderea voleiului românesc. El a fost din 2002 până în 2005 secretar general al federației, apoi, din 2008 până azi, membru al Consiliului Director și vicepreședinte din 2016. I-am pus o întrebare la care nu am primit răspuns. Nu am văzut un proces-verbal, un punct de vedere în care să te ridici și să spui că nu ești de acord cu sistemul. El a fost în mijlocul problemei. Dacă citim procesele-verbale, din 12 subpuncte, 10 sunt votate în unanimitate. Celelalte sunt neimportante. Acum domnul Cojocaru se vrea președinte?
- La nivel de națională, cum vedeți lucrurile? Antrenori străini sau autohtoni?
- Lucrând 21 de ani în federația internațională ca instructor, știu că se pot accesa fonduri pentru antrenor internațional străin. Sunt 5 categorii de antrenori. La nivelul 3, unde suntem noi, nu o să-ți trimită unul dintr-o țară cu voleiul sub noi. Pe lângă acel antrenor, trebuie să crești 4-5 antrenori români care să învețe. Nu am nimic împotriva antrenorilor străini.
- De-a lungul timpului au fost antrenori buni, dar la noi nu au reușit. De ce?
- Ne-am bătut joc de ei pentru că nu l-au ascultat pe gurul federației. Giani Crețu, de exemplu, un antrenor de succes, a calificat Estonia la Europene. La noi nu are loc! Avem antrenori buni, dar afară. Nu sunt agreați de dictatorul Vișan. Nu contează echipa națională. Stelian Moculescu. În 1995 am vorbit cu el, să vină la națională. Mi-a zis că vine fără niciun ban. M-am dus la Colegiul de antrenori. Știți ce mi-au zis? "Domnul Gîrleanu, dar nu avem noi antrenori?" A venit în 2009-2010, domnul Vișan a declarat cu emfază. "Nu ne calificăm la Olimpiada din 2012, ne calificăm în 2016". Minciuni și iarăși minciuni. Este incompetent pentru funcția pe care o deține!
{{text}}