E primul mercato de vară în care Gigi Becali nu a cumpărat niciun fotbalist, situație fără precedent de când e patron la FCSB, iar anii în care echipa a ratat accesul în grupe au fost cei mai săraci în transferuri.
TOPOLA - FCSB, din turul II preliminar al Europa League, se joacă azi, de la 22:00. Meciul e liveTEXT pe GSP.RO și în direct la Look Plus.
FCSB își joacă astăzi calificarea în turul 3 preliminar din Europa League și, implicit, rămânerea în cursă pentru atingerea principalului obiectiv al sezonului: accesarea grupelor europene.
Coman și compania sunt mari favoriți în fața sârbilor de la Backa Topola, însă strategia pe care Gigi Becali a avut-o în această vară în privința întăririi lotului e una care indică, mai degrabă, că pentru FCSB ajungerea în faza grupelor devine o misiune tot mai greu de îndeplinit.
Fără precedent
E pentru prima dată în istoria clubului când patronul nu cumpără nici măcar un fotbalist la ora la care se dispută tururile preliminare din Europa. De venit au venit și acum jucători, însă pe niciunul nu s-a achitat vreo sumă de bani fiindcă au fost liberi: Briceag, Buș și Buziuc. E fără precedent ca Becali să nu investească nimic.
Nu s-au cumpărat jucători, nu s-a ajuns în grupe
Mai mult, în ultimul deceniu, anii în care s-a ratat prezența în grupe, 2015, 2018 și 2019, au fost exact cei în care FCSB a cheltuit în respectiva vară cel mai puțin pentru achiziții.
Spre exemplu, anii 2016 și 2017, care se intercalează între cei în care echipa a fost eliminată cel mai târziu în play-off, au fost foarte activi pe piața transferurilor. S-au plătit cumulat aproape 12 milioane de euro, dar echipa s-a calificat de fiecare dată, iar în unul dintre sezoane, cu Dică antrenor, a ajuns chiar și în primăvară.
Au venit doar gratis
În schimb, în cele 3 ediții în care a rămas pe din afară a cumpărat de fiecare dată de sub 2 milioane de euro. Ultimul exemplu e chiar în vara trecută, când au venit Vână, Oaidă, Panțâru și Crețu.
Acum, nu doar că Becali a adus doar fotbaliști liberi, dar a renunțat la aducerea unui jucător pe care l-a avut în vizor doar fiindcă acesta n-a fost lăsat de clubul său să plece gratis.
E vorba despre Albu, care jucase în campionatul trecut la Clinceni, dar care aparținea de Chiajna, club care a solicitat 150.000 de euro. În acel moment, Gigi a refuzat să-l mai ia, iar fotbalistul a ajuns la UTA. z
Cheltuielile FCSB-ului pe achiziții în ultimii 10 ani, în mercato de vară
Cea mai mare bogăție a fost în 2007
De când e Becali patron, vara în care s-au cheltuit cei mai mulți bani a fost cea din urmă cu 13 ani. Atunci, tocmai plecase Cosmin Olăroiu la Al Hilal, iar în locul său a fost adus Gică Hagi. S-au făcut transferuri în acel mercato de nu mai puțin de 12,7 milioane de euro. Cei mai scumpi au fost Dayro Moreno, aproape două milioane de euro, Ionuț Rada, 1,6 milioane euro, Pleșan și Emeghara, câte 1,5 milioane. Au fost aduși nu mai puțin de 14 fotbaliști în schimbul cărora au fost achitate sume de transfer. În acea vară, FCSB le-a eliminat pe Zaglebie Lublin și BATE Borisov și a reușit să meargă în grupele Ligii Campionilor.
Paradox și excepție în 2005-2006
Cei aproape 18 ani cu Becali patron conțin o singură excepție de la regula "s-a realizat performanță în Europa doar când campania de achiziții din vară a fost consistentă și pe sume foarte mari". În vara lui 2005, Becali a investit o sumă derizorie în achiziții, doar 650.000 de euro. A adus 3 jucători care au costat bani: Cristocea, Cernea și Victoraș Iacob. A urmat cel mai bun sezon al echipei: campania în cupele europene a fost formidabilă, cu atingerea semifinalelor Cupei UEFA, iar pe plan intern s-a câștigat titlul în fața Rapidului. În prima jumătate antrenor a fost Oleg Protasov, după care a venit Cosmin Olăroiu.
3 milioane de euroa costat Florinel Coman, adus de la Viitorul în 2017, e cel mai scump transfer realizat de Gigi Becali
Ce premii se acordă în Europa League
Fără grupele europene, FCSB e pe pierdere
În ultimii ani, raportul financiar al clubului e cea mai bună dovadă că doar accesul în grupele competițiilor europene asigură profitabilitatea societății. În toți cei 3 ani în care a lipsit din grupe, FCSB a raportat pierdere.
Ultimul cumpărat a fost Adrian Petre!
FCSB a realizat ultimul transfer, pe care să și fi achitat o sumă de bani, în luna februarie, chiar înainte de startul pandemiei. Atunci l-a adus pe Adrian Petre de la Esbjerg, din Danemarca, în schimbul căruia s-a angajat să plătească 800.000 de euro. În pandemie, Becali a spus că nu crede că mai e nevoie să achite fiindcă e criză, însă UEFA l-a somat să vireze banii, lucru care l-a determinat pe patron să se răzbune practic pe fotbalist. Pe care l-a scos din echipă și chiar le-a interzis celor din staff să-l mai folosească, lucru care s-a și întâmplat. Petre are la FCSB un salariu mare, de peste 200.000 de euro pe an.
{{text}}