Liga 1

Se amână FCSB - FC Argeș? Răspunsul venit din partea LPF + ce spune regulamentul

FCSB ar putea să solicite LPF amânarea partidei cu FC Argeș

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 18 septembrie 2020

FCSB s-a calificat in-extremis în turul III al preliminariilor Europa League, dar continuă să sufere din cauza focarului de coronavirus din lot. Nu mai puțin de nouă jucători sunt pozitivi, iar lor li se alătură alți 9 membri ai staff-ului, printre care Toni Petrea, Neubert și Mihai Stoica.

Pentru meciul cu Topola de joi, FCSB a avut la dispoziție doar 14 jucători, dintre care un singur portar. Rămași și fără Florinel Coman, ieșit accidentat în Serbia, roș-albaștrii ar putea să solicite Ligii Profesioniste de Fotbal amânarea partidei cu FC Argeș de duminică. Mai ales că meciul cu Slovan Liberec e la câteva zile distanță!

LPF: „Nu am primit nicio cerere oficială”

Până în acest moment, FCSB nu a înaintat o cerere oficială către LPF, lucru confirmat și de dialogul purtat de unul dintre reportarii Gazetei cu Justin Ștefan, secretarul general al LPF: „Nu am primit nicio cerere oficială din partea celor de la FCSB”, a punctat acesta.

  • Conform noului regulament, meciul poate fi amânat o singură dată, dar nu poate fi programat mai devreme de 7 zile de la data inițială. Iar în cazul în care nu se va putea juca la data la care e reprogramat, atunci echipa din cauza căreia s-a amânat, aici fiind vorba despre FCSB, va pierde la "masa verde" cu 0-3.
  • FCSB abia strânge de un prim "11" fotbaliști care să nu fie pozitivi la Covid-19, însă nu poate solicita amânarea meciului de campionat, în etapa din weekend, când urmează să o întâlnească pe FC Argeș, duminică seara. 
  • Conform protocolului medical și de desfășurare a competiției, votat în Comitetul Executiv, o echipă dispută un meci dacă are valizi cel puțin 13 jucători, dintre care obligatoriu un portar. Este același regulament ca în cazul competițiilor UEFA, astfel că FCSB nu se află în acest moment în postura de a amâna jocul cu FC Argeș.

VIDEO Conferință Mihai Pintilii, după Backa Topola - FCSB

Citește și alte știri despre FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.