Sporturi   •   Handbal   •   LIGA CAMPIONILOR/ SCM Rm. Vâlcea-Odense HC

SCM RÂMNICU VÂLCEA - ODENSE / Florentin Pera: „Nu mai suntem favoriți, dar jucăm la victorie!”

Asma Elghaoui a fost golgeterul echipei în Liga Campionilor, sezonul trecut FOTO Brest Bretagne

Articol de Marian Ursescu   —  vineri, 18 septembrie 2020

Problemele care au lovit campioana în această săptămână nu au îngenuncheat SCM Râmnicu Vâlcea: „Trecem printr-o situație dificilă, dar Vâlcea nu e echipa care să cedeze!”, anunță antrenorul Florentin Pera. 

  • Meciul va fi sâmbătă, de la ora 17:00, în direct la Digi Sport și TV Telekom Sport

Meciul dintre SCM Rm. Vâlcea și Odense va fi unul special pentru vâlcence. Campioana României trece prin momente delicate după ce a aflat că două dintre jucătoarele de bază, Kristina Liscevici și Mireya Gonzalez, au fost infectate cu coronavirus. Jucătoarele au intrat încă de marți în izolare și nu au probleme de sănătate, fiind cantonate la domiciliu.

Echipa a făcut doar două antrenamente în această săptămână, iar starea psihică a fetelor a fost clar afectată. "E clar că problemele apărute așa, peste noapte, au afectat pe toată lumea. Dar încercăm să ne redresăm din mers. Dacă înainte de aceste probleme plecam clar cu prima șansă la victorie, acum Odense e favorită. Dar asta nu înseamnă că vom ceda și că nu vom lupta. Vâlcea a mai trecut prin momente grele și le-a depășit", spune antrenorul Florentin Pera.


"Să nu le dăm spații în atac!"

Tehnicianul vâlcean mizează pe o mobilizare generală. "Trebuie să luptăm în apărare, să fim compacte, agresive și să nu le dăm danezelor spații în atac. Odense are jucătoare foarte experimentate, cu trei campioane mondiale. Au capacitatea de a crea superioritate în atac, iar în relația de unu la unu sunt foarte periculoase. Tocmai de aceea noi trebuie să fim mai mult ca oricând o echipă", a adăugat Pera. Vâlcea speră ca măcar căpitanul Marta Batinovici să poată fi sută la sută în poartă, după ce s-a accidentat la încălzire înaintea partidei de la Brest.

Cu suporterii lângă ele

Cu suporterii lângă ele 


Deși meciul cu Odense se va disputa fără spectatori, vâlcencele ar putea avea fanii lângă ele. Conducerea clubului vâlcean a instalat în imediata apropiere a sălii un ecran pe care fanii să urmărească meciul. "În Arenele Traian îi așteptăm pe fanii noștri. Accesul este gratuit, dar vom respecta normele de distanțare. Sonorizarea din Arenele Traian va fi transmisă în timp real în difuzoarele Sălii Sporturilor, în timpul partidei cu Odense", a explicat președintele SCM Rm. Vâlcea, Florin Verigeanu. "Îi așteptăm pe fani acum, când fetele au mare nevoie de ei", a mai spus oficialul. În arena de 3.000 de locuri, aflată în aer liber, ar putea intra mai bine de 1.000 de spectatori.

Asa arata terenul din imediata apropiere a Sălii Traian din Rm. Vâlcea
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.