Fotbal   •   Liga 1   •   COMENTARIU

Viorel Cacoveanu, membru al Uniunii Scriitorilor, despre decăderea fotbalului: „Mâine vom vedea echipele Ferentari, Curcani, Pasărea sau Odăile”

Stadioanele din Liga 1 erau din ce în ce mai pustii, înainte ca pandemia de coronavirus să le închidă de tot

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 19 septembrie 2020

Gazeta Sporturilor găzduiește mai jos un comentariu scris de venerabilul Viorel Cacoveanu (83 de ani), prozator, dramaturg şi publicist, membru al Uniunii Scriitorilor - filiala Cluj, fan al fotbalului, fost colaborator al Sportului Popular in anii '50.

Fotbalul face parte din societate, o reprezintă și o caracterizează. Ca atare, putem afirma că fotbalul are forța economică, politică, socială și morală a societății în care crește și se dezvoltă. Firește cu cuvenitele eșecuri sau – de ce să n-o spunem – cu ratări și decăderi la fel de spectaculoase precum împlinirile. 

Există o elită a marilor puteri, tot așa cum există o elită a marilor puteri fotbalistice. Acum asistăm la un regres, la o degringoladă a lui. Vom încerca să enumerăm câteva din aceste ratări! Ele pot fi văzute peste tot, la toate nivelele. Mai trebuie spus ceva: în la fel de mare regres se află și forurile internaționale fotbalistice… Campionatele mondiale și europene au pierdut din aura, din strălucirea și măreția lor văzând cu ochii. Sigur, pentru cei care au ochi! 

Campionatele mondiale și europene au fost niște vârfuri, niște apoteoze, care pe mulți ne-au bucurat și neau făcut mai tineri. Campionatele mondiale au avut genii ce au încântat lumea. Citez la întâmplare: Pele, Maradona, Di Stefano, Mazzola, Crujff și Beckembauer, Platini și Bobby” Charlton și Benks și, Doamne, cât am putea continua. La ultima ediție, forurile fotbalistice au putut găsi cu greu un… urmaș al celor amintiți: pe Luca Modric. Asta spune ceva. Și spune mult. Luca e harnic și atât. Poate fi așezat lângă cei amintiți? 


La fel stau lucrurile și în privința echipelor de club. Manchesterul lui Ferguson a dominat două decenii CCE. Acum se zbate pe undeva. Dar Chelsea, Arsenal, Inter sau Milan, Benfica sau Ajax unde or fi?! Toți au văzut criza Barcelonei. Criza aceasta a fost doar o atenționare, un semnal de alarmă. Și mi se pare a fi doar începutul! 

O altă amenințare o constituie sumele mari, imense, de bani care se adună în buzunarele jucătorilor și impresarilor. Nu există o limită, un simț al măsurii; când alții mor de foame. Privim fotbalul și, dacă suntem mai atenți, aflăm că cutare echipă a francezilor e a unui arab, alta, din Anglia, e a unui chinez, și vin așa la rând, ruși, americani… Unde mai pui faptul că joacă o finală europeană două echipe din Anglia și există doar 2 sau 3 englezi, restul sunt din cele patru zări… Unde vom ajunge?! 

„Am trecut la fotbalul comunal”

Fotbalul nostru a avut câteva împliniri și câțiva jucători care s-au impus în lume și atât. Azi nu mai sunt! De ce? La noi, totul e cu susul în jos. Am trecut total la fotbalul comunal sau de cartier. Ieri, aveam câte 2-3 titluri de campioană la Arad, Oradea, Pitești, Timișoara, Ploiești, dar se juca și la Constanța, Brașov, Tg. Mureș. Azi la putere e fotbalul comunal sau de cartier: Chiajna, Urziceni (nu mai există), Giurgiu (unde îi așteptam pe turci), Mioveni, Clinceni, Voluntari, Sepsi, Mediaș. Pe tricoul jucătorilor scrie Primăria comunală. Ăsta e rolul primăriei? Mâine vom vedea echipele Ferentari, Curcani, Pasărea sau Odăile. Și vrem să batem marile echipe din Vest! 


Am dat jucători – mai exact spus, am păcălit echipe din Vest cu jucători de care n-au știut apoi cum să scape și i-au hâșâit prin toată Europa și Asia. Un singur validat – Tătărușanu – acum rezervă și el. 

Trebuie să spunem două vorbe despre forurile fotbalistice. În cel internațional, Blatter și Platini și alții au fost alungați la odihnă, fără a da socoteală. La noi, Burleanu ne-a adus fotbalul comunal, de cartier. Jale e cam peste tot. Sunt câteva păreri, ce pot fi contestate, discutate. La nesfârșit… În concluzie, doar părinții adevărați văd greșelile copiilor lor. Și le îndreaptă. Sau măcar încearcă…

Viorel Cacoveanu (83 de ani), prozator, dramaturg şi publicist, membru al Uniunii Scriitorilor - filiala Cluj, fan al fotbalului, fost redactor la Sportul Popular in anii '50.

Citește și alte știri despre problemele actuale ale fotbalului: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.