Liga 3

Gigi Becali a fost prezent la FCSB II - CSA Steaua 1-2: „Hai să-l mâncăm pe Talpan!”

Sursă foto: ProX

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Saturday, 19 September 2020

Gigi Becali, 62 de ani, patronul FCSB, a fost prezent la meciul dintre echipa a doua a roș-albaștrilor și CSA Steaua (runda a doua a seriei 4 din Liga 3), încheiat 1-2.

Retras în ultimul timp din viața publică, Becali nu a ratat ocazia de a-l ironiza pe Florin Talpan, juristul Clubului Sportiv al Amatei, cei doi fiind într-un conflict deschis de mai mulți ani.

„Hai, tată, dă gol! Hai să îl mâncăm pe Talpan!", a strigat Becali, de pe margine, conform Pro X.

FCSB II - CSA STEAUA. Contre între suporteri

Fanii din Peluza SUD, cei care susțin CSA Steaua, și-au făcut apariția în număr mare la porțile arenei din Berceni, cu o oră și jumătate înaintea fluierului de start. Ultrașii au condus autocarul până la stadion, unde au afișat mai multe mesaje. 

  • „Meci de meci ne tot strigați / Astăzi am venit să ne aplaudați”
  • „Luptați pentru culori / Umiliți-i pe impostori”

Răspunsul din partea susținătorilor FCSB a venit imediat. Tornado 47 i-a contrat pe rivalii de la CSA cu următorul mesaj: „Din 2017 cu toții vă mințiți / Voi n-ați fost Steaua și nici nu o să fiți”.

VIDEO Fanii din Peluza SUD au venit la Berceni

Citește mai multe știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.