Rapid și Turris au remizat, scor 1-1, în runda cu numărul 4 din Liga 2. Acest meci vine după o serie de 3 victorii consecutive în campionat pentru echipa antrenată de Adrian Iencsi.
Conduși cu 1-0, după golul marcat de Hlistei în minutul 50, și rămași cu un om în minus, Pîrvulescu fiind eliminat în minutul 69, Turris a scos un punct nesperat. În al treilea minut de prelungire, Ilie Damașcan, atacantul transferat chiar în această săptămână, s-a înălțat superb în careu și l-a învins pe Drăghia cu o lovitură de cap.
În timpul meciului s-a petrecut și o fază comică între antrenorul Rapidului și arbitra de rezervă. În timp ce aceasta venise să îl potolească, Iencsi nu a observat-o și a lovit-o cu palma din greșeală. Imediat după, antrenorul și-a cerut scuze și a luat-o în brațe pe arbitră, pupând-o pe frunte în semn de consolare.
{{text}}