Omul de afaceri Pablo Cortacero a acordat un interviu presei din Spania în care a prezentat detalii despre Dinamo și despre investiția de la clubul alb-roșu.
Ibericul a recunoscut că el este doar un reprezentant al unei firme din Luxemburg, Benel International, firmă care a vrut să cumpere echipa Almeria și care vrea să mai investească într-un club din Spania în maximum doi ani.
„Eu reprezint un grup de investitori din Luxemburg (n.r. - firma Benel International), care voiau să intre în fotbal, la nivel competitiv. Am fost aproape de a cumpăra Almeria, dar lucrurile nu au ieșit bine. Eu știu că ei caută acum ceva. Mi-au zis că în doi ani vor să cumpere un club în prima sau în a doua ligă din Spania. Caută un club cu potențial și cu fani. Acum, a fost o oportunitate în București și iată că suntem aici. Dinamo are un potențial destul de mare”, a declarat Pablo Cortacero.
Îl schimbă pe Bogdan Bălănescu?
Omul de afaceri spaniol a vorbit și despre schimbările de la nivelul conducerii, anunțând că vrea să aducă un director de marketing și un director general, post ocupat acum de Bogdan Bălănescu, cel căruia fanii îi cer demisia.
„Vrem să implementăm un proiect de top. Asta e filozofia. Rufo Collado este directorul sportiv și este ajutat de German Sorzano, care a fost la Betis, și de Garrido Santo, care căuta jucători pentru Alaves. Partea sportivă e acoperită cu profesioniști. Acum căutăm un director general și un director de marketing. Vrem profesioniști în fiecare departament”, a mai spus Cortacero.
Cine e Benel International
Costin Ștucan, jurnalistul Gazetei Sporturilor, publica într-un editorial intitulat „Cortacero, paravanul lui Borcea?”că firma Benel International SA este înființată în 2016 și are ca unic acționar o firmă obscură din Panama: Global Necary IAM SA. Avocatul care a înființat Benel International SA în numele firmei panameze Global Necary IAM SA este spaniolul Pablo Julián Ruiz de Peralta Casallo. (Detalii pe larg AICI)
{{text}}