Simona Halep (28 de ani, 2 WTA) a cucerit în premieră titlul la Roma, după ce a învins-o în finală pe Karolina Pliskova (28 de ani, 4 WTA), scor 6-0, 2-1. Adversara lui Halep s-a retras la jumătatea setului secund din cauza unor probleme medicale.
- Simona Halep (28 de ani, 2 WTA) învins-o în finală pe Karolina Pliskova (28 de ani, 4 WTA), scor 6-0, 2-1. Adversara lui Halep s-a retras la jumătatea setului secund din cauza unor probleme medicale.
Imediat după meci, Halep s-a fotografiat cu trofeul în elegantul complex de la Foro Italico, unde le-a transmis și un mesaj fanilor care, din cauza pandemiei, n-au putut s-o urmărească din tribune. „Bună tuturor. Am avut o săptămână grozavă la Roma și mă bucur să am acest trofeu alături de mine. Știu că nu ați putut fi aici, dar vă mulțumesc pentru susținere”, a spus Halep.
Ulterior, Simona s-a fotografiat alături de antrenorii Darren Cahill și Artemon Apostru Efremov. Turneul de la Roma a fost primul după pandemie în care Halep îl are alături pe reputatul strateg australian.
- Sursă foto: Instagram Simona Halep
Simona Halep n-a uitat de Darren Cahill și de membrii echipei sale nici la discursul ținut la finalul meciului cu Pliskova: „Mulțumesc că sunteți întotdeauna alături de mine”, le-a transmis Simo.
{{text}}