UEFA ar fi luat decizia ca Liga Campionilor și Europa League să se joace fără spectatori, deși accesul fanilor e permis la Supercupa Europei de joi.
Supercupa Europei de la Budapesta, dintre Bayern și Sevilla, va fi primul meci din cupele continentale cu spectatori. Vor fi admiși 20.000 de fani pe „Puskas Arena”, care are o capacitate de 67.000 de locuri. Înainte de a pătrunde pe stadion, toți vor trebui să demonstreze că au teste negative la COVID-19.
Liga Campionilor și Europa League, cu porțile închise
Cu toate acestea, UEFA nu vrea să extindă acest plan în viitorul apropiat. Conform Mundo Deportivo, forul de la Nyon ar fi decis deja ca toate meciurile din grupele Champions și Europa League să se joace cu porțile închise! UEFA nu dorește să defavorizeze cluburile din țările care nu permit încă revenirea spectatorilor pe stadioane.
{{text}}