Roland Garros, singurul turneu de Mare Șlem care se mai dispută în acest an, va debuta săptămâna viitoare. Până atunci, s-a dat startul deja în calificări, unde cinci dintre cele șapte reprezentante ale României s-au calificat în turul doi și mai au nevoie de alte două victorii pentru a avansa pe tabloul principal.
- Ieri, Laura-Ioana Paar (32 de ani, 199 WTA, Jaqueline Cristian (22 de ani, 167 WTA) și Monica Niculescu (32 de ani, 141 WTA) s-au calificat în runda următoare a calificărilor.
- Tragerea la sorți pentru stabilirea tabloului principal va avea loc joi, de la ora 19:00
Astăzi, au intrat în competiția de calificări alte trei românce: Irina Maria Bara (142 WTA), Gabriela Ruse (179 WTA) și Gabriela Talabă (241 WTA).
Irina Bara a învins-o fără problemele pe Tereza Mrdeza (243 WTA), scor 6-2, 6-2, asigurându-și calificarea în turul următor. Tot victorioasă a ieșit și Gabriela Elena Ruse, care a trecut în minimum de seturi de rusoaica Victoria Kan (222 WTA), scor 7-5, 6-0.
Din păcate, Gabriela Talabă a fost eliminată de pe tabloul calificărilor. Românca a cedat în trei seturi în fața danezei Clara Tauson (187 WTA), scor 6-7 (4), 6-1, 2-6.
{{text}}