International   •   Europa League   •   FCSB - SLOVAN LIBEREC

FCSB - SLOVAN LIBEREC. FCSB profită de o anexă din protocolul UEFA! Cum e avantajată înainte de meciul cu Slovan

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 24 septembrie 2020

FCSB are probleme tot mari de lot, din cauza coronavirusului, înainte de meciul cu Slovan Liberec, din preliminariile Europa League.

  • FCSB - Slovan Liberec, meci din turul 3 preliminar Europa League, se joacă astăzi, de la ora 20:30. Duelul poate fi urmărit în format liveTEXT pe GSP.ro și va fi televizat de Prima TV

Echipa roș-albastră are 15 cazuri de COVID-19 în lot și cu greu poate alcătui o echipă de start care să se bată cu Slovan Liberec pentru calificarea în play-off-ul Europa League. Înainte de meci, FCSB se folosește de o anexă din protocolul UEFA.

Din cauza problemelor de lot apărute în ultimele ore, FCSB poate înregistra jucători noi până la ora 15:00, astfel că șefii echipei încearcă să facă transferuri pe ultima sută de metri. Conform unei anexe a regulamentului UEFA, toți jucătorii vor putea fi trecuți pe listă pentru a fi folosiți în meciul cu Slovan Liberec. 


„Clubul poate folosi fotbaliști care nu au fost înregistrați la UEFA în termenele prevăzute de regulament, cu condiția ca aceștia să fie înregistrați în mod corespunzător la asociația lor națională și să efectueze un test care să fie negativ în conformitate cu Protocolul UEFA Return to Play" este paragraful care o salvează pe FCSB

Doi de la Hermannstadt

După ce nu a ajuns la un acord cu jucătorii Astrei (Dima, Bruno, V. Gheorghe și Graovac), FCSB primește o mână de ajutor de la Hermannstadt și îi împrumută pe David Caiado (mijlocaș lateral) și Goran Karanovic (atacant). Cei doi au mari șanse să fie titulari în meciul de la Giurgiu.

Cum poate arăta FCSB cu Slovan Liberec: Straton - G. Enache, Simion, Cană, Panțîru- Horșia, Perianu, Caiado - R. Ion - Karanovici, Ad. Petre


VIDEO Slovan Liberec a efectuat antrenamentul oficial înaintea meciului cu FCSB

Citește mai multe știri despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.