Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

FCSB se îndreaptă spre lumea a 3-a: coeficientul UEFA s-a pulverizat! Când încep problemele pentru roș-albaștri

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu   —  sâmbătă, 26 septembrie 2020

Eliminarea celor de la FCSB în fața lui Slovan Liberec (0-2 în preliminariile Europa League îi diminuează și mai tare coeficientul european clubului lui Gigi Becali, care în ultimii 3 ani are punctaj demn de echipe obscure de pe continent, precum Suduva, Shkendija, Șerif Tiraspol sau Zrinjski.

Ce devenise o tradiție la FCSB, calificare an de an în grupele competițiilor europene, s-a transformat într-o mare deziluzie în ultima perioadă. Pentru al treilea sezon consecutiv, clubul lui Gigi Becali a fost eliminat înainte de accesul în grupe, după ce între 2004 și 2014, inclusiv, echipa nu ratase deloc toamna în întrecerea continentală.

Din cauza acestei situații, pentru FCSB se anunță viață grea în anii care urmează, dacă va mai prinde o participare în cupele europene. Coeficientul aproape că s-a pulverizat fiindcă între 2018 și 2020 n-a adunat mai nimic, comparativ cu ce performanțe bifase până acum 5-6 ani!

De fapt, în cei 3 ani în care s-a ratat prezența în grupe, punctajul cumulat atins de FCSB a fost de numai 7 puncte, fix cât se bifa într-un singur sezon, de exemplu, în 2013-2014, când s-a mers în grupele Champions League, unde nu s-au înregistrat decât două rezultate cât de cât pozitive, de două ori 1-1 cu Basel.


Cine a eliminat-o pe FCSB în ultimii 3 ani

  • 2018: Rapid Viena, 1-3 și 2-1 (Play-off)
  • 2019: Guimaraes, 0-0 și 0-1 (Play-off)
  • 2020: Slovan Liberec, 0-2 (Turul 3)

Punctajul extrem de mic pe care l-a obținut  FCSB în tot acest timp o va trage serios în jos în vara lui 2021, atunci când, foarte probabil, va lua iarăși startul european.

Traseul din 2018-2020 e demn de cel al unor echipe obscure raportat la ce înseamnă prezența în Europa. De fapt, există câteva exemple de formații no-name care s-au descurcat la fel ca Tănase și compania: Șerif Tiraspol, Shkendija, Suduva, Zrinjski. 


Ce echipe au bifat punctaj asemănător cu cel al FCSB-ului în ultimii 3 ani europeni

Club2018-2019 2019-2020 2020-2021Total
FCSB 2,5 2,527
Zoria Lugansk 2,5 2,538
Suduva 2,5 2,527
Jablonec 41.51.57
Slovan Bratislava 2 31,56.5
Șerif Tiraspol 2,5226.5
Sarajevo 1.522.56
Zrinjski 2226
Shkendija 2.51.526

7 echipea eliminat FCSB între 2018 și 2020, până să fie ea scoasă din competiție: Rudar Velenje, Hajduk Split, Milsami, Alașkert, Mlada Boleslav, Șirak și Backa Topola

Budescu&Alibec, la ultima participare în grupe

În august 2017, clubul lui Gigi Becali a reușit ultima dată să acceseze grupele Europa League. Atunci, calificarea a fost obținută prin intermediul preliminariilor Champions League, unde a eliminat-o pe Plzen, în turul 3. În play-off s-a pierdut "dubla" cu Sporting, dar echipa a ajuns automat în UEL, unde a avut un parcurs excelent și a prins primăvara europeană.

 Antrenor era Nicolae Dică, iar modul în care arăta primul „11" era unul extrem de atractiv: Niță - R. Benzar, Bălașa, Planici, Momcilovici (Morais) - Pintilii, Teixeira - Man, Budescu, Fl. Tănase - Alibec (Gnohere).

 

2004-2007, perioadă fabuloasă!

De departe, sezoanele cele mai bune pentru FCSB, în privința participării europene, au fost cele de la jumătatea anilor 2000. Între 2004 și 2007, echipa a reușit un punctaj total uluitor, aproape de nivelul 50. Rezultatele au fost ieșite din comun. Mai întâi, în 2004-2005, cu Zenga pe bancă, s-a reușit calificarea în grupele Cupei UEFA, apoi accesul în primăvară și chiar eliminarea Valenciei! A urmat 2005-2006, cu atingerea semifinalelor și nu mai puțin de 18 partide europene bifate. În 2006-2007, FCSB a prins grupele Champions League, unde s-a clasat pe locul 3 și s-a calificat în „16-imile" Cupei UEFA.

Punctajul FCSB în acea perioadă

SezonPunctaj
2004-2005 11,815
2005-2006 26,550
2006-200710,740
Total49,105

În vara lui 2008, pe baza punctajului realizat în precedenții 5 ani, FCSB stătea excelent. Era între primele 30 de echipe ale continentului! Ocupa locul 29, cu un coeficient de 59,400. În spatele FCSB-ului se situau nume grele precum PSG, Atletico Madrid, Ajax, Celtic, Tottenham, Bayer Leverkusen, Parma, Hamburg, Bordeaux, Monaco, Stuttgart, Olympiakos, Fenerbahce, Beșiktaș, Anderlecht, Fiorentina, Lazio, Spartak Moscova. 

În momentul de față, în clasamentul virtual care va fi luat în calcul pentru punctajul capilor de serie în viitoarea ediție, 2021-2022, FCSB e pe locul 64, însă va mai pica fiindcă a ieșit deja din competiție. În spatele ei, la mică distanță, se află multe cluburi care sunt încă în joc și vor mai acumula puncte. Aproape sigur, FCSB va ieși dintre primele 70! Punctajul de acum e de aproape 3 ori mai mic decât în 2008, numai 21,000! 

CFR poate trece de FCSB!

Nu doar că roș-albaștrii pot ieși dintre primele 70 de echipe, dar FCSB ar putea să piardă, după acest sezon, statutul de cel mai bine clasată formație din România în topul coeficienților. CFR vine tare din spate și pe lângă faptul că încă e în competiție, are și perspective foarte bune de a ajunge din nou în grupele Europa League. Va avea parte de un adversar la îndemână în play-off, finlandezii de la KuPS Kuopio și va juca și pe teren propriu unica manșă a barajului.

În momentul de față, între CFR și FCSB e un ecart de 6 puncte, care în cazul unui succes în 90 de minute cu KuPS se va reduce la 5 puncte. Dacă în grupă vor reuși un parcurs cum a fost cel de anul trecut, terminat cu calificare în primăvară, atunci clujenii vor trece de FCSB!

VIDEO Cristian Melinte, dorit de FCSB înaintea meciului cu Slovan Liberec: „I-a transmis antrenorului”

Citește mai multe știri despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.