Fotbal   •   Liga 1   •   HERMANNSTADT

„Hermannstadt FURĂ!” » Anamaria Prodan a izbucnit când a auzit! Derapaj sexist fără precedent: „Se plâng ca femeile la menopauză”

+56 Foto
Anamaria Prodan Reghecampf

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 29 septembrie 2020

Anamaria Prodan Reghecampf (47 de ani), impresar apropiat de clubul Hermannstadt, unde fiica sa, Rebecca, este numărul 1, a avut un derapaj uluitor la adresa oamenilor de fotbal care au acuzat că sibienii ar fi avantajați de arbitraje.

Hermannstadt a câștigat meciul cu FC Botoșani, scor 2-1, grație unei erori de arbitraj a „centralului” Florin Chivulete, care a acordat eronat un penalty pentru sibieni în ultimele minute ale meciului. Discuțiile despre arbitraj au înfuriat-o pe Anamaria, care a răbufnit la adresa lui Valeriu Iftime și Ion Crăciunescu, având mai multe derapaje sexiste. 

Anamaria Prodan: „Femei plângăcioase”

„Mie îmi sunt dragi Iftime și Crăciunescu, dar ei se plang ca femeile la menopauză. Cum e să vorbesc eu acum după ce am citit cartea lui Dinu despre Crăciunescu, care fugea prin păduri să ia banii de la Bernard Tapie? 


Păi ne jucăm așa cu cuvintele? Mie îmi place să vorbesc cu bărbații, nu cu femeile! Repet. Îmi sunt dragi amândoi dar la meciul trecut cu Iași a uitat Iftime cum a greșit arbitrul? Cum era sa țipăm toți ca a cumpărat arbitrajul? Eu sunt numărul 1 din toate punctele de vedere. E firesc să se vorbească de mine. Îmi place tare chestia asta! 

Ce e funny este că toți vorbesc pe la TV, că dacă stau față-n față cu mine e deranj... Zâmbesc în fața mea și se uită lung! Cumpărați VAR, ca să nu mai plângă femeile fotbalului românesc. Cât despre Hermannstadt, Ruben, echipa și acționarii sunt prea buni pentru a se împiedica de câteva femei plângăcioase”, a spus Anamaria pentru GSP.RO.

La Dinamo parcă aud mâine că am cumpărat penalty ca să nu se apropie Dinamo de Hermannstadt. Patru penalty-uri într-un meci date de Chivulete, tot Prodan le-a cumpărat. Fac colecție de lovituri de la 11 metri. Prodan e alfa și omega, ce-i drept - Anamaria Prodan Reghecampf, pentru GSP.ro

Anamaria Prodan: „Prodan e numărul 1 și vinde”


Impresarul a vorbit și despre controversa pe care a cauzat-o în momentul în care s-a afișat la meciul dintre Hermannstadt și UTA cu o mască personalizată, însemnată cu sigla și numele casei de pariuri Superbet. 

Urlă populația că Prodan poartă mască cu o casă de pariuri. Păi dacă Prodan e numărul 1 și vinde? De asta face reclamă, că e cea mai bună! Poate primește și Ion Crăciunescu o propunere să facă reclamă la vată pe băț”, a declarat aceasta. 

„Hermannstadt FURĂ cu oricine!”

Valeriu Iftime a lansat acuzații grave la Telekom Sport la adresa celor de la Hermannstadt imediat după meciul pierdut de Botoșani, 1-2: „E a treia oară când Hermannstadt fură. Hermannstadt fură împotriva oricărei echipe. A furat-o pe Târgovişte, pe cei dinainte şi pe noi. Florin Chivuletee complet tâmpit şi idiot sau e făcătură. Punct. Eu nu cred că e o întâmplare, e o făcătură. Omul e chiar prost, ori au vrut să o facă. Înnebunesc! Trebuie să iau cu pumnul pastile. Pastile de calmare, ca să nu o iau razna, înnebuneşti când un arbitru îţi dă o lovitură care nu a fost în viaţa vieţii ei”.

De când s-a dus Ana Maria Prodan la Sibiu a făcut treabă foarte bună. În ceea ce privește arbitrajul, sunt niște vârtejuri acolo... Am văzut o fază în minutul 30, s-a dat un fault care nu se dădea nicaieri. Nici nu m-am mai uitat la televizor! Pentru ce să fie penalty acolo? Că nu înțeleg, e un duel corp la corp. Eu m-am ferit mereu în final de meci și când sunt scoruri strânse să dai așa un penalty. Dacă dai așa o decizie, trebuie să fie clară

Ion Crăciunescu la „DigiSport Special”

Alte știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.