„Aripa” oltenilor, Valentin Mihăilă (20 de ani), suferă de pubalgie și va merge la un control în Germania. Selecționerul reprezentativei de tineret, Adi Mutu, a anunțat că el va sta o lună.
Mihăilă a lipsit din primul unsprezece al Craiovei, runda trecută, la Pitești, cu FC Argeș (2-1), din cauza unei pubalgii care-i dă bătăi de cap de ceva vreme. Cristiano Bergodi a apelat în cele din urmă și la el, în repriza secundă, însă în următoarele partide nu-l va avea deloc la dispoziție. Împreună cu staff-ul medical al clubului s-a lua decizia că "aripa" oltenilor să meargă la control în Germania, la un specialist în materie.
Selecționerul reprezentativei de tineret, Adrian Mutu, a anunțat în această dimineață, la GSP Live, că nu se va putea baza pe Mihăilă în următoarele meciuri: ”Va sta pe tușă o lună din cauza unei pubalgii mai vechi de care încearcă să scape. El era un fotbalist important atât pentru noi, cât și pentru Craiova”.
4 apriții și 4 goluriare Valentin Mihăilă pentru naționala de tineret a României
Start bun de sezon
Până acum, în acest sezon, atacantul a jucat în toate meciurile juveților. Are șase apariții, 5 în campionat, una în Europa League, și un gol marcat, la 2-1 cu Voluntari. Tot un gol a înscris și pentru reprezentativa U21 în debutul lui septembrie, la 3-1 cu Finlanda U21. În cealaltă partidă, cu Malta U21, a bifat 73 de minute.
{{text}}