International   •   Europa League   •   CFR CLUJ - KUPS KUOPIO

CFR CLUJ - KUPS KUOPIO. EXCLUSIV Gabi Mureșan: „CFR are un lot și un antrenor de 5 stele. Să tragă toți la aceeași căruță!”

+23 Foto
Gabi Mureșan

Articol de Eduard Apostol   —  miercuri, 30 septembrie 2020

Gabi Mureșan, ex-căpitanul lui CFR, noul primar din Apold (Mureș), a dezvăluit cum pot ajunge ”feroviarii” din nou în grupele Europa League și cum vrea să se impună în cariera politică.

Gabriel Mureșan, 38 de ani, a fost căpitanul lui CFR Cluj, a câștigat trofee cu vișiniii și cu ASA Târgu Mureș, i-a cântat imnul României ca internațional și s-a duelat cu marii fotbaliști ai lumii în grupele Champions League. În urma scrutinului de duminica trecută, vorbim de primarul Gabriel Mureșan, din partea PNL, noul edil șef al comunei Apold, o urbe de 3.000 de suflete.

- Domnule primar sau Gabi?

- Eu rămân același... Poate doar cu și mai mult chef de muncă, de a schimba lucrurile în bine.


- Ca fost căpitan al CFR-ului, ce speranțe ai pentru o nouă participare în grupele Europa League?

- Speranțe foarte mari. Mai ales ținând cont de experiența noastră, nu văd de ce nu s-ar califica. Nu știu dacă ar fi o tragedie un eventual eșec, dar ar fi un mare minus financiar, pentru că din grupe vin niște bonusuri consistente.

- Ce are CFR Cluj de e singura echipă ce face performanțe? Trei titluri la rând în Liga 1, aproape a doua oară consecutiv în grupele Europa League, de unde poate lua peste 10 milioane de euro.

- Un lot și un antrenor de 5 stele. CFR a devenit o echipă mare și văd că și celor din Europa le e teamă de români. În campionat, acum, e lipsă de concentrare, cum a fost cu Chindia. În Europa, dacă ești serios și concentrat, nu ai cum pierde.


CFR CLUJ - KUPS KUOPIO. Gabi Mureșan mizează pe Ciprian Deac

- Ca suporter, ți-e teamă de ceva anume contra finlandezilor?

- De lipsa fanilor. Oamenii din tribune îți oferă o mare putere de muncă.

- Ți-e frică de penalty-uri?

- (râde) Nu știu dacă teamă, că penalty-urile se ratează. Sper să nu ajungă acolo și să învingă din timpul regulamentar. Deac, Păun, sunt mai mulți ce pot face diferența, dar echipa toată trebuie să tragă la aceeași căruță.

- Cipri Deac își poate lua revanșa după "momentul Dinamo Zagreb"?

- Da, de ce nu?! El a demonstrat ani la rând că este un fotbalist profesionist.

Lupta la titlu în 2021

- Vezi CFR câștigând campionatul și a patra oară la rând?

- E principala favorită, clar.

- FCSB mai poate pune probleme?

- Acolo, totul depinde de liniște. Bani sunt, de ani buni, FCSB ar avea nevoie de liniște și răbdare pentru a mai lua titlul.

- U Craiova?

- E devreme de spus cine va concura. Dar, sincer, dacă nu ar fi fost în luptă cu CFR, mi-ar fi plăcut să ia Craiova titlul! S-au investit mulți bani acolo, e un proiect bun, seriozitate, au răbdare cu antrenorii, ar merita un titlu, dar... Dar există CFR Cluj în calea lor.

- Dinamo?

- Ar trebui să revină unde a fost cândva, să se bată la titlu. Să vedem dacă vor avea răbdare cu Cosmin Contra. Ca să faci o trupă competitivă, în afara banilor pentru jucători, ai nevoie de jumătate de an de lucru împreună, apoi poți să ceri rezultate.

"Faceți curat în fața casei!"



- Te așteptai la o victorie atât de clară în alegeri?

- Sincer, da. Chiar n-am avut emoții, parcă a fost un amical. Emoții au avut consilierii mei, echipa din spate, pe care o laud acum, aici. E victoria oamenilor ce-au ieșit la vot, eu sper din tot sufletul să nu-i dezamăgesc pe locuitorii localității mele.

- Ai primit mai multe mesaje de felicitare decât la fotbal?

- Nu neapărat. Dar m-am simțit bine când am văzut că lumea mă apreciază. E o altă victorie decât atunci când bați Manchester United, Roma, Dinamo sau FCSB.

- Îți vine să crezi că ești primar?

- Vreau să fac ceva pentru oamenii ăștia. E bine că au înțeles că trebuie schimbat ceva după 30 de ani de stagnare. Au plecat sașii și s-au făcut prea puține. Oamenii nu au apă, nu avem un metru de asfalt, nu avem gaz, de abia de acum s-a început la canalizare. Suntem cu mult în urmă față de alte comune, Ciugud, Daneș sau Saschiz, unde este drum pavat până-n pădure. Dacă filmezi Apoldul de sus, e frumos, jos suntem cu probleme mari. Da, și oamenii trebuie să ajute, să-și curățe în fața casei, să pună osul la muncă.

"Să-i obligăm pe cei de sus să ne ajute"

- Stresul e mai mare?

- Mi-am dat seama că oamenii sunt necăjiți sau foarte necăjiți. Bătrâni de 90 de ani care n-au o căruță de lemne. Oameni care n-au o casă. Eu am intrat în chestia asta pentru cei care n-au, nu pentru cei ce au!

- Mai departe? Senator, deputat?

- Nuuu. Nu fac politică. Vreau să schimb fața comunei, aici, în casa mea, unde sunt toți ai mei. Dacă mi-am făcut ceva în curtea mea, vreau să fac și la alții. Nu mă interesează altceva decât comuna mea. Vreau să zică lumea: "Am venit la Gabi Mureșan în sat, nu la Gabi Mureșan la pensiune".

- Noile alegeri vor schimba ceva în bine pentru românul de rând?

- Din păcate, toată lumea se gândește doar la ceea ce se întâmplă sus, la București. Ar trebui să începem de la fiecare din curte! Să nu așteptăm de sus, de la Guvern, de la Parlament, să ne dea ceva, ci să facem proiecte, să arătăm că putem, să-i obligăm să ne ajute.

63la sută e procentajul voturilor obținute de Mureșan, noul primar din Apold

"Nu știu dacă Petrescu e zbir. E coleric, trăiește fotbalul la intensitate maximă, dar se înțelege bine cu jucătorii, de aceea sunt rezultate. Mie mi-au plăcut antrenorii care au cerut mereu și părerile celor cu care lucrează"

Gabriel Mureșan



"Personal, nu mă îngrijorează coronavirusul. Da, pentru copii, pentru bunici, mă tem, uneori. Dar chestia asta cu Covid mi se pare «umflată», ca să zic așa. Am o pensiune, mi-au venit oameni și, slavă Domnului, n-am avut nici cea mai mică problemă!"

Gabriel Mureșan

CFR Cluj - Kups Kuopio // Antrenamentul oficial al campioanei

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.