Fatih Terim, 67 de ani, antrenorul lui Galatasaray, l-a lăudat pe Ianis Hagi (21, mijlocaș ofensiv) înaintea meciului cu Rangers din play-off-ul Europa League.
- Rangers - Galatasaray, meciul decisiv pentru intrarea în grupele UEL, se joacă astăzi, de la ora 21:45.
„Am lucrat cu Gică Hagi 4 ani. Am avut performante mari împreună. Fiul lui s-a născut în Turcia și cred că este un tânăr foarte promițător.
Nu știu dacă va fi la fel de bun ca tatăl său, dar sper să fie. Chiar sper să fie mai bun, sunt sigur că asta își dorește și tatăl său. Dar nu există îndoială că Ianis este un jucător bun, cu un mare potențial de îmbunătățire", a declarat Terim.
Terim a mai pregătit Galata în trei rânduri (1996-2000, 2002-2004, 2011-2013). Cea mai mare performanţă a tehnicianului turc la nivel de club este câştigarea Cupei UEFA în 2000 cu Cim Bom, într-o echipă în care evoluau şi internaţionalii români Gică Popescu şi Gheorghe Hagi.
Gică Hagi, legendă în Turcia
În august 1996, Hagi o lăsa pe Barcelona pentru a semna cu Galatasaray, formație pentru care a jucat până în 2001, când s-a retras. Hagi a devenit un idol în pentru fanii lui Galata, echipă la care a jucat 114 meciuri, marcând 49 de goluri și oferind 37 de pase pase decisive.
Alături de turci, Hagi a cucerit nouă trofee: 4 titluri de campion, o Cupă a Turciei, două Supercupe ale Turciei, o Cupa UEFA și o Supercupă a Europei.
Hagi a antrenat la Galatasaray de două ori, între martie 2004 și mai 2005 și între octombrie 2010 și martie 2011, cucerind o Cupă a Turciei, primul trofeu din cariera de antrenor.
{{text}}