International   •   Europa League   •   CFR CLUJ - KUPS 3-1

EXCLUSIV Conducerea lui CFR Cluj, recital în direct după calificarea în grupe: „N-am mai avut 2-0 la pauză din 1907. Știți care e definiția pesimistului?”

+78 Foto
CFR Cluj s-a calificat în grupele Europa League pentru cel de-al doilea an consecutiv. foto: Raed Krishan

Articol de Remus Dinu   —  vineri, 02 octombrie 2020

CFR Cluj s-a calificat în grupele Europa League pentru cel de-al doilea an consecutiv, iar bucuria a fost fără margini în tabăra campioanei României. Ștefan Gadola, acționar minoritar în „Gruia”, a comentat victoria reușită în fața lui KuPS, scor 3-1.

Gadola, unul dintre cei mai vechi acționari de la CFR Cluj, a intervenit la GSP Live imediat după meci, unde a oferit o reacție exuberantă. Obișnuit să trăiască meciurile la intensitate maximă, omul de afaceri a fost mulțumit că „feroviarii” au avut un avantaj liniștitor încă de la pauză. Totodată, acesta a dat asigurări că tehnicianul Dan Petrescu va continua în Ardeal și în acest sezon. 

„Am fost foarte fericit, am avut 2-0 la pauză. Cred că am mai avut acest scor la pauză prin 1907, când am început. Am fost pe stadion, sigur, mi se pare foarte normal să văd ce fac jucătorii cu banii noștri. Aștept să facem performanță mai departe. Suntem o echipă frumoasă, Dan Petrescu a făcut această echipă care de trei ani e campioana României. 

Dan Petrescu e al nostru, e foarte liniștit la noi și va rămâne aici. Atâta timp cât un antrenor face asemenea performanțe, nu are cum să plece. Ce oferte? Lăsați ofertele! Știți definiția pesimistului? Pesimistul este un foarte mare optimist care are o grămadă de informații. Ăsta e Dan Petrescu! Mergem mai departe, vreau să luăm al patrulea campionat consecutiv”, a declarat Ștefan Gadola, la GSP Live. 


Ștefan Gadola

 FOTO Cele mai tari imagini din CFR Cluj - KuPS 3-1


Citește și alte știri despre CFR Cluj:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.