Un duel cu repetiție pentru Simona Halep pe zgura pariziană: românca o întâlnește azi pe Amanda Anisimova, 19 ani, cu gândul de a evita un deznodământ diferit de cel din 2019.
- Simona Halep și Amanda Anisimova se vor întâlni în turul 3 de la Roland Garros astăzi, după ora 14:00, liveTEXT pe GSP.RO și în direct pe Eurosport.
Turul al treilea la Roland Garros și campioana din 2018 o va zări dincolo de fileu pe cea care anul trecut îi stopa în sferturi de finală drumul spre un eventual nou titlu. Amanda Anisimova avea atunci 17 ani și 9 luni și era cea mai tânără jucătoare calificată între primele 8 la Paris de la Nicole Vaidisova în 2005. Acum a împlinit 19 și încă este adolescentă.
Simona Halep: „Voi face schimbări”
„A trecut un an, îmi amintesc meciul precedent și faptul că nu am jucat așa cum mi-am dorit. Voi vorbi cu antrenorii, știu că va fi greu fiindcă ea lovește mingea tare și plat. Voi face unele schimbări, voi încerca să joc mai bine și să-mi iau șansa”, spunea românca în conferința de presă de după victoria în fața Irinei Begu, din turul secund. Un an în plus de experiență pentru Halep, pe parcursul căruia a mai pus o perlă pe coroană, titlul de la Wimbledon.
Anisimova este însă una dintre adversarele tinere cu care Simona începe să se înfrunte în circuitul mondial, în special din sezonul 2019. Au fost atunci șase ciocniri cu sportive cu vârste mai mici de 20 de ani, Simona câștigând trei dintre ele. "Generația mea a fost mai timidă. Fetele din generația aceasta de adolescente au mai mult curaj și se luptă cu orice jucătoare de top. Le apreciez, este un lucru bun pentru tenis că ajung atât de repede sus", spunea românca anul trecut.
Ani în top adunați pas cu pas
A făcut apoi o comparație cu propria evoluție. "Eu nu știu cum e să câștigi meciuri importante la 17 ani. Cariera mea s-a dezvoltat încet, am avut timp să mă bucur de fiecare clipă. Am adunat mulți ani în top, dar pas cu pas", a explicat actualul număr 2 mondial. Pentru câteva dintre aceste tinere a fost sau devine un model. "Să te întâlnești cu jucătoarea pe care ai urmărit-o toată copilăria ta la TV e ciudat, iar să joc cu ea în optimi de finală la un turneu de Mare Șlem îmi trebuie timp să mă obișnuiesc cu asta", declara în 2019 Iga Swiatek, poloneza pe care Halep a dominat-o clar pe zgura pariziană.
"E diferit când joci cu o jucătoare precum Simona. Am văzut-o la televizor, iar acum am avut o șansă să-i simt jocul. Iar lucrul care m-a surprins cel mai mult a fost felul în care a direcționat mingea unde nu eram pregătită să o atac. Simțeam că o să joace în cros și ea trimitea în lung de linie. Poate mental nu am fost pregătită", a dezvoltat Swiatek, care a acuzat emoțiile ocaziei.
Fără emoții
"Normal că i-am văzut multe meciuri. Nu știu cum vine mingea de la ea, dar sunt familiarizată cu felul în care joacă doar din meciurile pe care le-am văzut la TV. Are un stil diferit față de al fetelor cu care am jucat până acum. Am întâlnit jucătoare care lovesc tare, fiecare cu stilul ei", spunea și Coco Gauff, 15 ani, înainte de a o înfrunta pe Simona în optimile de finală de la Wimbledon 2019. Bianca Andreescu, cea care a explodat în lumea bună a tenisului în 2019, declarase, de asemenea, în mai multe rânduri că Halep e un model pentru ea.
Amanda Anisimova a fost însă între cele care au lăsat stresul deoparte și, odată intrată pe teren, și-a făcut jocul netulburată. "Nu s-au văzut emoții pentru că nu le-am avut. Am intrat pe teren cu entuziasm, să am o asemenea ocazie mi s-a părut ceva incredibil", spunea americanca. La un an distanță, cele două se întâlnesc pe același teritoriu, doar că un pic mai devreme pe tablou. Astăzi, la Roland Garros, experiența va înfrunta din nou adolescența. Rămâne de văzut care dintre ele va triumfa.
Pentru mine a fost bine că am evoluat mai lent, am simțit fiecare pas al carierei mele și am învățat câte ceva în fiecare an. Sunt mulțumită cu felul în care s-au petrecut lucrurile. De asemenea însă, pentru fete de 17, 18 ani să fie în sferturi sau semifinale e ceva bun. Înseamnă că sunt diferite, că au mai mult curaj fiind tinere, că văd lucrurile altfel. Ambele variante funcționează
Simona Halep
Înfruntările Simonei cu adolescente în ultimele 3 sezoane
2019 | Bianca Andreescu | 19 ani | 1-0 |
2019 | Cori Gauff | 15 ani | 1-0 |
2019 | Iga Swiatek | 18 ani | 1-0 |
2019 | Marketa Vondrousova | 19 ani | 0-2 |
2018 | Caroline Dolehide | 19 ani | 1-0 |
2018 | CiCi Bellis | 18 ani | 1-0 |
2018 | Destanee Aiava | 17 ani | 1-0 |
2017 | Naomi Osaka | 19 ani | 1-0 |
2017 | Ana Konjuh | 19 ani | 1-0 |
Tragedia Amandei
Anul trecut, cu o săptămână înainte de ziua ei de naștere, tatăl Amandei Anisimova, Konstantin, a încetat subit din viață la 52 de ani în urma unui infarct miocardic acut. Tragedia a lovit până să înceapă US Open, americanca retrăgându-se din turneul major newyorkez. A urmat pentru ea o perioadă de doliu și durere, a mai jucat două turnee în 2019, Wuhan și Beijing, culegând o singură victorie. "Este lucrul cel mai rău care mi s-a întâmplat în viață. A fost foarte dur. Dar m-am întors la tenis, știu că tata asta ar fi vrut să fac", a mărturisit ea pentru NY Post. A revenit apoi pe terenuri la începutul acestui an, cu semifinale la Auckland. La Australian Open a cedat însă din primul tur, izbucnind în lacrimi la conferința de presă când a fost întrebată de modul în care gestionează pierderea tatălui. De la reluarea circuitului, cel mai bun rezultat al ei este turul al treilea la US Open.
{{text}}