CS Universitatea Craiova a reușit lovitura anului pe piața transferurilor. A obținut 8,5 milioane de euro și un procent de 10% din următorul transfer al lui Valentin Mihăilă.
Mihăilă, 20 de ani, le-a transmis un mesaj de mulțumire suporterilor olteni, în care le spune că își dorește ca anul acesta să vină titlul în Bănie.
Urmează un nou pas în cariera mea de fotbalist, un pas pe care nu îl puteam face fără sprijinul Universității Craiova și al vostru, al suporterilor. Sunt foarte fericit că am ajuns aici, dar puțin supărat ca nu mi-am atins obiectivul, acela de a lua campionatul. Sper ca anul acesta colegii mei să reușească să ia campionatul și la final să primesc o medalie și un tricou de campion. Le urez multă baftă, fiți alături de ei în continuare și «Forța Știința»!
Valentin Mihăilă, pe pagina oficială de Facebook a Universității Craiova
{{text}}