Atacantul Bogdan Rusu (30 de ani) a semnat cu CS Mioveni, formația antrenată de Claudiu Niculescu.
CS Mioveni și Turris Turnu Măgurele se întâlnesc în ultimul joc al etapei cu numărul 6 din Liga 2, într-o partidă programată marți, 6 octombrie, de la ora 18.00, pe stadionul Orășenesc.
Gazdele au reușit înaintea acestui meci să completeze un compartiment în mare suferință, atacul, cu un nume important. Bogdan Rusu s-a despărțit de Dunărea Călărași pentru a onora oferta făcută de gruparea argeșeană.
Bogdan Rusu, transferat de Mioveni
Atacantul de 30 de ani a mai jucat pentru Aerostar Bacău, Farul, Astra, CF Brăila, SC Bacău, FC Braşov, Foresta Suceava, Hermannstadt, Petrolul şi Dunărea Călăraşi. Bogdan Rusu are 40 de meciuri jucate în Liga 1 și un gol, plus 20 de partide în Cupa României și 4 reușite. În liga 2 are 201 meciuri și 78 de goluri.
{{text}}