Sporturi   •   Tenis   •   ROLAND GARROS 20202

VIDEO Petra Kvitova e în „sferturi” la Roland Garros, dar adevărata luptă se dă în mintea ei: „Nu credeam că mai ajung aici. Totul mi-a trecut prin fața ochilor”

Petra Kvitova (30 de ani, 11 WTA) a învins-o pe Shuai Zhang (31 de ani, 40 WTA), scor 6-2, 6-4, și s-a calificat în sferturile de finală de la Roland Garros 2020.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 05 octombrie 2020

Petra Kvitova (30 de ani, 11 WTA) a învins-o pe Shuai Zhang (31 de ani, 40 WTA), scor 6-2, 6-4, și s-a calificat în sferturile de finală de la Roland Garros 2020.

  • În turul următor, Kvitova o va înfrunta pe nemțoaica Laura Siegemund (66 WTA).

Kvitova nu a cedat vreun set la ediția actuală de Roland Garros. Frământările cehoaicei sunt de altă natură. În 2017, Petra a fost atacată cu un cuțit în propria locuință. A avut nevoie de o operație delicată la mână, iar șansele ca ea să mai revină la acest nivel erau mici. 

În finalul partidei de astăzi, Kvitova a fost năpădită de amintiri. A mărturisit totul într-o conferință de presă emoționantă. 


Petra Kvitova, conferință emoționantă la Roland Garros

„Totul a revenit în mintea mea. Chiar și acum, când vă vorbesc, sunt extrem de emoționată. A fost un drum lung pentru mine. Înaintea ultimelor două puncte a început totul. Mi-am spus că trebuie să fiu concentrată, că încă nu e terminat. Dar amintirile curgeau, erau unele fericite, despre cum am revenit aici, pe «Philippe Chatrier», după atac, în 2017. Nu mi-aș fi putut imagina că voi mai ajunge în sferturi la acest Grand Slam. 

Totul mi-a trecut prin fața ochilor. Întreaga familie, oameni dragi, oameni pe care îi iubesc și care m-au ajutat în cele mai grele clipe. Nu știu de ce, nu pot explica, dar asta era în mintea mea. Îi vedeam, dar eu mă aflam pe «Philippe Chatrier»”, a spus Kvitova, vădit emoționată. 

2trofee de Grand Slam are Petra Kvitova în palmares, ambele la Wimbledon, în 2011 și 2014


VIDEO. Rezumatul meciului dintre Kvitova și Zhang

Citește și alte știri de la Roland Garros: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.