Fotbal   •   Liga 1   •   PRIETENII LUI OVIDIU

EXCLUSIV. Ionel Dănciulescu surprinde: „Meritam mai mult de la Dinamo! Nu știu dacă mă întorc” + ce spune despre o ofertă de la Gigi Becali

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 06 octombrie 2020

Ionel Dănciulescu, unul dintre cei mai mari fotbaliști din România, jucătorul cu cele mai multe meciuri în prima ligă, al doilea cel mai bun marcator din istoria lui Dinamo, fostul director sportiv al clubului alb-roșu a acceptat invitația directorului Gazetei Sporturilor, Ovidiu Ioanițoaia, de a participa la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” de pe GSP.RO.

Acesta a vorbit despre posibilitatea revenirii la Dinamo, despre perioada petrecută la Steaua și i-a făcut pe scurt caracterizarea lui Gigi Becali.

- Danciu, dacă mâine sună telefonul să te întorci la Dinamo?

- Mi-e greu să dau un răspuns acum. Sunt bine, singura chestie e că am rămas cu un gust amar, cu o dezamăgire în suflet, pentru că meritam mai mult. Pentru tot ce-am făcut ca jucător și conducător, meritam mult mai mult. Așa cred eu, poate greșesc!



- Ai zis că de acum o să te schimbi. 

- Da, trebuie să fiu un alt tip de om, să fiu mai rău, să nu mai las de la mine, să nu mai fiu băiatul bun. Nu există o persoană care mi-a cerut ceva și nu am încercat să ajut. Pe mine nu știu dacă m-a ajutat cineva în viața asta. Foarte puțin, tot ce-am făcut am făcut pe munca mea.



- Ce faci dacă te sună Gigi?

- Niciodată! Exclus! Din respect pentru suporterii lui Dinamo. Eu sunt dinamovist și o să fiu dinamovist. Nu e vorba că nu pot să lucrez cu Gigi Becali, dar nu mă gândesc la o propunere de genul ăsta. Dinamo mi-a dat multe. Și bune, și rele, mai multe bune, zic eu. Nu m-aș gândi la o astfel de ofertă. Lumea mă percepe ca un dinamovist, un om legat de aceste culori, și n-aș putea.



- Adică regreți perioada petrecută ca fotbalist la Steaua?

- Nu regret perioada din Ghencea! Cum să regret? A fost o perioadă frumoasă, cu bune, cu rele, o perioadă importantă în cariera mea. Mă mândresc că sunt printre puținii care a reușit să joace la un nivel bun și la Steaua, și la Dinamo.



- La meciurile din Cupa României te-ai întâlnit cu Gigi Becali.

- E un om cu bune, cu rele, a ținut această echipă în viață. Implicarea lui e mai mult decât ar trebui în multe situații. Nea Ovidiu, depinde foarte mult de antrenor care gestionează relația cu dânsul. A fost Oli, Reghe, antrenori care au știu să facă performanță și-au avut personalitate, tact și oamenii chiar au gestionat relația cu el. Gigi n-a mai apărut în ultimul timp pe la televizor și văd că lucrurile funcționează bine la echipă.


CITEȘTE ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.