International   •   Stranieri   •   TRANSFER

Alexandru Mitriță, foarte aproape de un transfer surprinzător! Antrenorul a confirmat discuțiile, arabii i-au făcut videoclip de prezentare

Alex Mitriță (stânga) a ajuns la New York City în februarie 2019

Articol de Daniel Grigore   —  miercuri, 07 octombrie 2020

Transferul lui Alexandru Mitriță (25 de ani) de la New York City FC la Al-Ahli capătă contur. Antrenorul Ronny Deila (45) a confirmat că există discuții între cele două cluburi în acest sens. 

Alexandru Mitriță ar putea părăsi MLS după un an și jumătate. Al-Ahli Jeddah este foarte interesată de jucătorul român, pe care l-ar putea aduce în Arabia Saudită sub formă de împrumut.

Ronny Deila, antrenorul lui Mitriță de la NYCFC, a fost rezervat în comentarii, dezvăluind doar că au existat discuții despre plecarea lui Mitriță, însă jurnaliștii apropiați de club spun că plecarea jucătorului are șanse mari de realizare. „Surse autorizate îmi spun că discuțiile între New York City și Al-Ahli sunt într-un stadiu avansat. Pentru moment, cele două cluburi discută despre un împrumut, nu un transfer definitiv”, a anunțat Sam Stejskal, jurnalist la The Athletic Soccer.

Au existat ceva discuții, dar nu este nimic finalizat. În acest moment, este jucătorul nostru 

- Ronny Deila, antrenor New York City FC


Mitriță, la Al-Ahli? Arabii l-au prezentat deja

Dacă jurnaliștii de casă ai echipei americane spun că transferul nu este încă efectuat, arabii sunt mult mai optimiști. Rabanal Safena, jurnalist la Okaz Sports cu peste 1 milion de urmăritori pe Twitter, spune că transferul lui Mitriță la Al-Ahli este deja făcut și i-a dedicat „tricolorului” un videoclip de bun-venit!

Acesta anunță că Mitriță a fost împrumutat de Al-Ahli, care are și o opțiune de cumpărare a românului la finalul împrumutului.

Mitriță, parte a lotului echipei naționale a României pentru meciurile de la începutul acestei luni, este într-o formă foarte bună. În ultimele 2 meciuri disputate pentru New York City, „tricolorul” a reușit două „duble”, contribuind la victoriile împotriva celor de la Cincinnati (4-0) și Inter Miami (3-2).


8 milioane de euroau plătit cei de la NYCFC către Universitatea Craiova, în schimbul lui Mitriță

18 goluri și 7 pase decisivea strâns Mitriță la NYCFC, în 48 de partide

5.5 milioane de euroeste cota de piață a lui Mitriță, potrivit Transfermarkt.com

Citește mai multe știri despre stranieri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.