Tenis

Roland Garros. Novak Djokovic, victorie cu mari emoții » A trecut peste accidentarea din primul set și s-a calificat în semifinale. Cine ia trofeul?

+10 Foto
Novak Djokovic. foto: Guliver/Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 07 October 2020

Novak Djokovic (33 de ani, 1 ATP) s-a calificat în semifinale la Roland Garros, după victoria în patru seturi reușită în fața lui Pablo Carreno-Busta (29 de ani, 18 ATP), scor 4-6, 6-2, 6-3, 6-4.

  • Semifinalele de pe tabloul masculin vor avea loc vineri. Meciurile pot fi urmărite în direct la Eurosport!

Nole a fost de nerecunoscut pe durata primului set. Chinuit de dureri la mâna stângă și în zona gâtului, Djokovic a părut vizibil incomodat și nu a putut juca la capacitate maximă. Ba chiar a cerut intervenția medicului în două rânduri, într-un scenariu ce părea a fi fără ieșire pentru el. La o lună după ce fusese descalificat la US Open într-un meci cu Pablo Carreno-Busta, fanii sârbului se temeau de un nou deznodământ nefericit, împotriva aceluiași jucător din Spania.

Doar că sorții au fost mai blânzi cu Djokovic de această dată. Treptat, numărul unu mondial a părut că scapă de durerile care i-au dat bătăi de cap în primul set. A salvat două mingi de break vitale în setul secund, pe care și l-a adjudecat, 6-2. 

Următoarele două seturi au fost echilibrate, însă sârbul a ieșit la suprafață și s-a impus cu 6-3, 6-4, avansând în semifinala unde îl așteaptă Stefanos Tsitsipas, un alt meci ce se poate dovedi extrem de incomod pentru sârb.

+10 Foto
Novak Djokovic s-a calificat cu emoții în semifinale la Roland Garros. foto: Guliver/Getty Images
  • foto: Guliver/Getty Images

Djokovic, față în față cu un record unic

Miza e una imensă pentru Novak Djokovic la Roland Garros. Dacă se va impune la Paris, va deveni primul jucător din istorie care câștigă toate turneele de Mare Șlem de cel puțin două ori. Sârbul s-a mai impus la Paris în 2016, când îl învingea în finală pe Andy Murray.

Tabloul semifinalelor de la Roland Garros: 

  • Novak Djokovic (33 de ani, 1 ATP) - Stefanos Tsitsipas (22 de ani, 6 ATP)
  • Diego Schwartzman (28 de ani, 14 ATP) - Rafael Nadal (34 de ani, 2 ATP)

Citește și alte știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.