Mihai Stoica, oficialul celor de la FCSB, a dezvăluit ieri că 5 fotbaliști din lotul naționalei U19 sunt izolați la Snagov, doi dintre ei având simptome similare cu Covid-19. FRF a anunlat într-un final acțiunea.
UPDATE ora 17:00
Federația Română de Fotbal informează că acțiunea reprezentativei U19 a fost anulată, după ce 2 jucători au fost confirmați pozitivi cu Covid-19.
Mihai Stoica a cerut anularea acțiunii de la U19
Lotul național U19 al României este calificat la Euro 2021, din postura de echipă gazdă. În vederea pregătirii competiției care debutează pe 30 iunie 2021, selecționerul Daniel Oprescu a programat un cantonament intern, la Buftea.
FCSB dă 3 jucători la lot, pe Ovidiu Perianu, Andrei Istrate și Octavian Popescu, fapt care l-a făcut pe Mihai Stoica să intervină prin intermediul unei postări pe facebook. Acesta susține că medicul Mihai Meiu nu vrea să anuleze acțiunea, în ciuda unor suspiciuni de coronavirus în cadrul lotului.
Mesajul postat de Mihai Stoica
„Există o situație alarmantă la lotul României U19. Oficialii FRF nu vor să anuleze acțiunea fără sens a echipei naționale de juniori născuți în 2002. Acțiune care constă în niște antrenamente și un mare meci de verificare sâmbătă cu Dinamo.
Am fost informat că cinci jucători sunt izolați într-un hotel la Snagov, doi dintre ei se pare că prezintă și simptome. În plus, acțiunea lotului U17 a fost anulată, fiindcă doi jucători au fost testați pozitiv. Problema e că ambele loturi locuiau în același hotel.
L-am rugat pe celebrul doctor Meiu să nu riște să se infecteze jucătorii. Răspunsul a fost incredibil. “Până nu suntem siguri că sunt pozitivi, nu anulăm”, zice acest om care a depus jurământul lui Hippocrate. Arogant și insolent.
Cei care au la această oră în mâini soarta acestor copii consideră că, dacă mâine dimineață jucătorii vor fi testați negativ, e totul perfect. Nu e, domnilor. Virusul e ticălos, se poate ascunde câteva zile. Dacă în viitorul apropiat, se va infecta vreun tânăr internațional, nu vă veți spăla pe mâini cu toată Dâmbovița și afluenții săi.
Deci ne rămâne doar să sperăm ca cea mai valoroasă generație de juniori a ultimilor ani să nu se infecteze. Exclusiv din cauza lui Meiu”, a scris Mihai Stoica pe facebook.
Cine este Mihai Meiu
Mihai Meiu este doctor în Medicină Sportivă și lucrează la Federația Române de Fotbal, șef al Departamentului Medical. Acesta a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul UMF Carol Davila și a urmat rezidențiatul în Medicină Sportivă. A ajuns la FRF în 2015, coordonând activitatea medicală a tuturor loturilor reprezentative ale României.
FRF a anulat amicalul de la U17, nu și acțiunea lotului U19
FRF a anunțat pe site-ul oficial că au fost depistate câte două cazuri de COVID-19 la lotul U17 și că sunt două persoane cu simptom de coronavirus și la U19.
Naționala U17 a României trebuia să dispute o dublă amicală împotriva reprezentativei Bulgariei, în perioada 8-11 octombrie. După ce s-au reunit pe 5 octombrie, „tricolorii” trebuiau să plece ieri la Sliven, în Bulgaria, dar acțiunea a fost anulată.
O asemenea măsură nu a fost anunțată deocamdată și la U19, ce reclamă MM Stoica, însă acolo Federația a anunțat doar că sunt două cazuri cu simptom. Atât ei cât și contacții lor direcți au fost izolați în camere separate până la efectuarea unor noi teste în această dimineață, fiind a treia testare de când „tricolorii” au ajuns la lot. La primele două testări toate rezultatele au fost negative, se arată pe site-ul FRF. Așadar, Federația așteaptă ultimele rezultate înainte să ia o măsură finală.
Lotul convocat pentru acțiunea FCSB:
- Portari: Răzvan Sava (FC Torino), Otto Hindrich (CFR Cluj);
- Fundași: Darius Grosu (FC Viitorul Constanța), Andrei Iana (CSM Slatina), David Tălmaciu (Corona Brașov), Mădălin Pascu (ACS Sportul Chiscani), Ionuț Mitran (Universitatea Craiova), Alexandru Chilili (FC Voluntari), Nicolae Sima (Turris-Oltul Turnu Măgurele), Ștefan Stefanovici (Sporting Juniorul Vaslui);
- Mijlocași: Ovidiu Perianu (FCSB), Ștefan Pănoiu (FC Rapid), Ioan Borcea (Dinamo), Botond Szondi (AFK Csikszereda), Florin Bălan (Farul Constanța) Marian Danciu (Universitatea Craiova), Ahmed Bani (Dinamo), Octavian Popescu (FCSB), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Alexi Pitu (FC Viitorul Constanța);
- Atacanți: Andrei Istrate (FCSB), Ianis Stoica (CSM Slatina).
{{text}}