Iga Swiatek (19 ani, 54 WTA), poloneza care a eliminat-o pe Simona Halep (29 de ani, 2 WTA) de la Roland Garros, va urca cel puțin până pe locul 33 în clasamentul WTA după parcursul impecabil de la Paris.
Iga s-a calificat în semifinale, unde va înfrunta o altă poveste frumoasă a acestei ediții a turneului de la Roland Garros, pe argentinianca Nadia Podoroska (23 de ani, 131 WTA). Poloneza a început acest turneu pe poziția 54 în ierarhia WTA, iar într-un clasament LIVE, aceasta a urcat deja 21 de locuri, până pe poziția 33!
O calificare în semifinale i-ar aduce alte 520 de puncte, cu care ar urca până pe poziția 23, iar un eventual triumf la Openul francez ar propulsa-o până pe locul 17 mondial!
Iga Swiatek, la prima semifinală la un turneu de Grand Slam
Poloneza, care s-a calificat în prima sa semifinală la un turneu de Grand Slam, nu a pierdut niciun set în cele 5 meciuri disputate la Paris. A trecut, pe rând, fără emoții, de Marketa Vondrousova, Su-Wei Hsieh, Eugenie Bouchard, Simona Halep și de Martina Trevisan.
Iga Swiatek este doar a doua jucătoare de tenis din Polonia care se califică în semifinalele turneului de la Roland Garros. Cealaltă poloneză care a reușit această performanță este Jadwiga Jedrzejowska, care a pătruns în „careul de ași” în 1939, informează site-ul WTA!
Așa arată semifinalele WTA de la Roland Garros 2020:
- Iga Swiatek (19 ani, 54 WTA) - Nadia Podoroska (23 de ani, 131 WTA)
- Sofia Kenin (21 de ani, 6 WTA) - Petra Kvitova (30 de ani, 11 WTA)
{{text}}