Stranieri

OFICIAL Alexandru Mitriță a ajuns la o nouă echipă! Unde l-a cedat New York City

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 08 October 2020

Cu doar câteva ore înainte de meciul României în Islanda, Alexandru Mitriță (25 de ani) a fost anunțat oficial de New York City la Al-Ahli, din Arabia Saudită, care l-a luat sub formă de împrumut până în 2022, cu opțiune de cumpărare. 

Americanii precizează pe site-ul oficial că ce mai lipește pentru ca transferul să fie în totalitate rezolvat este vizita medicală a lui Mitriță, care în acest moment se află alături de echipa națională a României, în Islanda.

Formația din MLS și Al-Ahli au ajuns la un acord pentru împrumutul lui Mitriță, chiar atunci când românul trecea prin cele mai bune momente ale sale din acest sezon! În ultimele două meciuri pentru NYCFC, Mitri punctase de 4 ori.

Cum explică New York City transferul

David Lee, directorul sportiv de la New York City, a explicat motivul pentru care formația sa a renunțat la serviciile „tricolorului”. „Din cauza circumstanțelor personale ale lui Mitriță în perioada pandemiei, am simțit că cea mai bună mișcare pentru toată lumea ar fi împrumutul său la Al-Ahli. Cu siguranță, este un jucător în care credem și care ne-a ajutat să câștigăm meciuri în ultimele 18 luni. Nu știm cât timp vor dura aceste restricții de circulație, așa că, dintr-o perspectivă umană, am vrut să îi respectăm dorința de a fi mai aproape de familie”.

Pandemia de COVID-19 a făcut ca vizitele din România în SUA să fie mult mai dificil de efectuat. De asemenea, restricțiile țării nord-americane au forțat-o pe soția lui Mitriță, Alesia, să revină în România. Cei doi așteaptă un copil, astfel că fotbalistul a dorit să își poată vedea soția mai des, au mai scris americanii. 

18 goluri și 7 pase decisivea strâns Mitriță la NYCFC, în 48 de partide

5.5 milioane de euroeste cota de piață a lui Mitriță, potrivit Transfermarkt.com

Deși transferul a fost oficializat tocmai astăzi, arabii i-au dedicat lui Mitriță un videoclip de prezentare încă de acum 2 zile - detalii AICI

La Al-Ahli, Mitriță va fi al doilea cel mai valoros fotbalist, după Omar Al-Somah, atacant cotat de Transfermarkt.com la 6.5 milioane de euro. Arabii îi mai au în lot pe Marko Marin și Ljubomir Fejsa, nume cunoscute din fotbalul internațional.

Citește mai multe știri despre stranieri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.